Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANALIZĂ. Naționala de fotbal a României, magnet pentru audiență. Meciurile din ultimul an au scos milioane de telespectatori

Publicat in Pagina de media, joi 14 noiembrie 2013 ·

ANALIZA DE JOI. Meciurile Naționalei de fotbal asigură o audiență consistentă postului care difuzează meciul. Analiza Paginademedia.ro pe acest an arată ratinguri de milioane de telespectatori la cele mai multe dintre partidele disputate de Națională în acest an și transmise de posturile TV.

Reamintim că România urmează să întâlnească Grecia mâine, la Atena, într-o partidă transmisă de postul de știri România TV. Marți, grecii vor veni la București, iar meciul va fi difuzat de Antena 1.

Dacă partida are o miză, succesul este asigurat. De exemplu, un meci cu un adversar modest, Estonia, dar cu miză mare – calificarea la baraj, a reușit să-l depășească la scor și pe Suleyman Magnificul. Audiența Antenei 1 a fost aproape dublă în fața Kanal D, cu acest meci.

Chiar și un amical, cu o echipă exotică, Trinidad Tobago, i-a ținut pe români în fața televizoarelor.

Paginademedia.ro prezintă, în continuare, o analiză a performanțelor de audiență ale echipei Naționale din acest an.

Cine a transmis partidele României?

Meciurile importante din acest an au fost difuzate de TVR 1 și de Antena 1. Câteva întâlniri amicale și-au făcut loc pe Look TV. Două dintre meciurile Naționalei s-au văzut, în același timp, pe Antena 1 și pe GSPTV.

Ungurii și turcii au rucat ratingul. Cele mai vizionate meciuri ale anului

Recordul acestui an a fost partida România – Ungaria, de pe Antena 1. Meciul din iunie a avut, în fiecare minut peste patru milioane de români în fața televizoarelor.

Următoarele două meciuri au fost tot partide difuzate de Antena 1, întâlniri disputate pe Arena Națională: România – Turcia, cu o medie tot de peste patru milioane de telespectatori pe minut și România – Estonia, cu 3,3 milioane.

Partidele disputate acasă au avut mai mult succes decât meciurile din deplasare. Meciul din Ungaria, de exemplu, dat de TVR 1, a

Articolul in Pagina de media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 10 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 8 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 10 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 7 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 11 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 10 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 8 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Volodomir Zelenski, plin de furie după discuția dintre Viktor Orban și Vladimir Putin. „Sper că nu-l va suna și pe Assad”

Libertatea acum 9 ore
Volodomir Zelenski a răbufnit după ce Kremlinul a anunțat că Viktor Orban, premierul Ungariei, a discutat la telefon cu Vladimir Putin despre posibilitatea încheierii conflictului dintre Ucraina și Rusia. Liderul de la Kiev a transmis, pe platforma

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 8 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Un fost boxer, condamnat la închisoare pe viaţă după ce a decapitat o bătrână

Mediafax acum 11 ore
„Acest verdict reflectă gravitatea faptelor comise şi periculozitatea acuzatului”, a declarat avocata familiei victimei, Nathalie Langlois-Thieffry. Dar sentinţa „nu le va aduce copiilor mama înapoi şi nu va şterge circumstanţele îngrozitoare în car

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°