Cadrele medicale din întreaga ţară au anunţat că vor intra în grevă generală pe timp nelimitat, începând cu data de 28 noiembrie. Anunţul a fost făcut de Marius Sepi, prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas. Sindicaliştilor de la Sanitas li se vor adăuga şi alţi medici.
În intervalul 15-19 noiembrie vor fi notificate toate spitalele cu privire la această grevă, iar în data de 25noiembrie va avea loc o grevă de avertisment în toate unităţile medicale, timp de două ore, urmând ca pe 28 noiembrie să înceapă greva generală.
Principala nemulţumire a medicilor este legată de faptul că sectorul sănătăţii este subfinanţat. Anual, Sănătatea primeşte doar 4% din PIB, printre cele mai mici procente din Uniunea Europeană şi nu numai.
"28 noiembrie grevă generală în sănătate. Reprezentăm cinci mii de medici, am pus umărul inclusiv pentru medicii rezidenţi. Trebuie să rezolvăm problema tuturor medicilor. Legea spune forate clar, organizatorii grevei trebuie să asigure o treime din personal. Populaţia ar trebui să fie alături de noi. Vrem să avem salarii cât de cât decente", a spus Marius Sepi la Realitatea TV.
Greva generală vine după două serii de proteste desfășurate în luna octombrie, când medicii au pichetat sediul Ministerului Sănătății.