Momente grele pentru angajaţii instituţiilor publice, chiar şi cei cu venituri decente, ce-o mai însemna asta pentru România. Cine nu are cât consideră că ar merita, se pregăteşte de grevă, cine e totuşi mulţumit de salariu, e în pericol să piardă locul de muncă, sau să se trezească acum cu şefi noi, cu reguli noi, poate altă grilă se salarizare...

Proiectul de buget are astăzi o faţă, mâine se vehiculează alte cifre, soarta unui dialog minister - sindicate exista ieri, astăzi se strigă „Demisia!”. Regionalizarea era un proiect posibil şi probabil în vară, a rămas de ea descentralizarea acum, dacă şi aceasta se va mai înfăptui în termenul fluturat prin intervenţii televizate. Ce e astăzi cert, mâine poate să nu mai însemne nimic, iar bugetarii, care până mai ieri ar fi dat orice pentru postul călduţ, au ajuns să-i invidieze pe zilierii din construcţii, care or avea ei salariul minim, dar cu materialele pe care le pun deoparte şi le folosesc ulterior la lucrări în particular, tot ies mai bine.

Promisiunile nu mai au darul să calmeze, de acum, spiritele, ci să învrăjbească truditorii din domenii diferite. Profesorii vor salarii de poliţist şi te privesc cu dispreţ dacă mai pomeneşti de performanţă, câtă vreme nu le dai bani de haine decente şi cărţi să se perfecţioneze, medicii ar mulţumi pentru bursele promise rezidenţilor, dacă nu s-ar uita la salariilor membrilor de echipă, asistenţi cu grade, vechime şi sporuri, care tot ridică în ziua de salariu mai mult decât doctorii la debut de carieră. Oricât te-ar durea de soarta ta, îţi iese în faţă capra vecinului şi strică totul. Cel care trebuie să aibă în continuare răbdare e pacientul, elevul sau părintele acestuia, beneficiarul serviciului prestat de funcţionarul public. Că nimeni nu vrea doar pentru el, vrem pentru sistem, să meargă bine, să avem bani de rate şi de mâncare, să nu ne mai frământă