BERD a anunţat printr-un comunicat de presă în această seară că a ieşit din acţionariatul Petrom, cea mai valoroasă companie românească, prin vânzarea pachetului de 1,6% pe care îl mai deţinea.
BERD a devenit acţionar al Petrom în 2004 pentru a sprijini privatizarea companiei cu o participaţie de 2,03%. Preţul de exit a avut "un mic discount" faţă de preţul de miercuri, 13 noiembrie, de 0,4511 lei/acţiune, a anunţat BERD în comunicatul oficial. Potrivit unor surse din piaţă, BERD ar fi vândut acţiunile Petrom la un preţ de 0,42 lei/acţiune pentru o sumă totală de 385,5 milioane de lei (87,6 mil.euro).
Banca a mai vândut un pachet de 0,4% din Petrom în noiembrie 2012 pentru 85 mil. lei (18,8 mil. euro). Astfel că pe întregul pachetul de 2,03% din Petrom, BERD ar fi încasat o sumă totală de 470 mil.lei (106,4 mil.euro)
Eric Rasmussen, director resurselor naturale la BERD, a declarat: "Ieşirea noastră de la Petrom este o dovadă a atractivităţii României pentru investitorii instituţionali. Suntem mândri că am contribuit la transformarea Petrom într-o companie de succes , puternică şi atractivă aşa cum este astăzi". Acest exit face parte din managementul portofoliului BERD, iar banca rămâne pe deplin angajată în România, mai scrie în comunicat.
"Apreciem foartemult sprijinul din partea BERD, acordat în timpul procesului complex de transformare a Petrom într-o companie modernă şi durabilă, inclusiv în primii ani ai crizei financiare . Succesul acestei vânzări reflectă cererea puternică din partea investitorilor pentru acţiunile Petrom şi sprijin pentru strategia de afaceri a conducerii . De asemenea, această tranzacţie va contribui pozitiv la dezvoltarea pieţei de capital româneşti prin creşterea lichidităţii la Bursa de Valori Bucureşti", a spus Mariana Gheorghe, CEO al Petrom.
Acţiunile Petrom au închis şedinţa de tranzacţionare de az