Dictatura și la gară

Lumea asta, în care trăim noi, e una foarte nedreaptă pentru bărbați. O dictatură crudă, care le calcă în picioare un drept esențial: acela de a trage pârțuri. Iar ei, cu toții, sunt niște eroi disidenți, pentru că înfruntă non-stop interdicția și pericolul, asumându-și prigoana permanentă la care sunt supuși. Au fost perioade în care s-au refugiat în munți, ca să poată trage bășini.

Când ți-e lumea mai dragă, îi auzi vocea veselă, din care răzbate și puțină mândrie: "Am tras un pâââârț". Alteori, te anunță dinainte: "Atențiune, atențiune, vezi că o să trag un pârț!". Apoi, în timp ce-i spui că e un nesimțit, moare de râs, vizibil flatat. Dacă i-ai zice, într-o zi, că, de fapt, nu e chiar așa nesimțit cum încearcă să pară, l-ai nenoroci pe viață: s-ar simți castrat, ar avea nevoie de ani de psihoterapie și nu se știe dacă și-ar mai reveni vreodată. Bărbatul care nu e nesimțit, din punctul lui de vedere, nu e bărbat.

Cel mai nasol e însă că nu poate să-și trâmbițeze pârțurile oriunde. De exemplu, la birou nu poate. Job-ul perfect pentru el ar fi o companie în care toată lumea, de la CEO la portar, se distrează trăgând bășini. Iar universul perfect, ăla în care nu se mai cenzurează nimeni, în nici un context. Imaginați-vi-l pe Obama cum anunță ghiduș că s-a pârțâit, în mijlocul unui discurs televizat. Sau că, în timpul unui zbor, pilotul le-ar da pasagerilor vestea că a dat una de i-a căzut părul copilotului.

Când două cupluri ies împreună la restaurant, iar fetele se duc până la baie să-și pudreze nasurile, între domni are loc următorul dialog:

– Ia zi, cum e? Ai ajuns să dai bășini de față cu ea?

– Oho-ho, de mult…

– Eu încă nu, zice celălalt. Și pălește vizibil, de invidie.

Ne-am făcut de fîs!

La un moment dat, mai sobră ca Băsescu anunțînd că el nu se joacă cu ce scrie în Consti