Propunerea preluării Casei de Cultură în administarea autorităţii locale a fost făcută la o şedinţă a AMR.
Primăria Roman ar putea prelua gestionarea Casei de Cultură a Sindicatelor. Acest lucru se va întâmpla dacă propunerea Asociaţiei Municipiilor din România (AMR) va fi agreată de proprietarii caselor de cultură din ţară. “Acestea obiective se duc, încet, către ruină, dacă nu sunt întreţinute corespunzător. Am discutat posibilitatea preluării Casei de Cultură a Sindicatelor în administrare, pentru a revitaliza acest imobil. Administraţia locală nu poate investi în obiective care nu îi aparţin şi, în condiţiile juridice actuale, nu putem face nimic”, a afirmat primarul Laurenţiu Dan Leoreanu, membru în Comitetul Director al AMR.
Casa de Cultură a Sindicatelor din Roman a fost construită în 1970 şi dată în folosinţă un an mai târziu. Casa de Cultură din Roman a fost proiectată pe o suprafaţă de 3.500 de metri pătraţi. Pe lângă sala de spectacol, cu o capacitate de 600 de locuri, şi o sală de şedinţă, de 100 de locuri – transformată, în prezent, în sală de spectacole -, clădirea includea, înainte de 1990, garderobă pentru public, sală de dans, sală de şah, sală de expoziţii, săli pentru cursuri de croitorie, de reparaţii televizoare şi de ospătar-bucătar, unde mulţi romaşcani au urmat o calificare care i-a ajutat să obţină un loc de muncă. Clădirea deţine şi o bibliotecă, ce are un fond de carte care se ridică la 35.000 de volume.
Casa de Cultură din Roman face parte din Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România, asociaţie constituită de Blocul Naţional Sindical şi trei confederaţii sindicale.
Autorităţile nu au găsit, nici până acum, un document care să ateste construcţia acestei clădiri, astfel că situaţia juridică este una destul de complicată, chiar şi în cazul în care se doreşte o colaborare reală cu Primăria