Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV: Vezi aici povestea şocantă a siglelor înregistrare la OSIM de Dinamo

Publicat in Pro Sport, joi 14 noiembrie 2013 ·

Dinamo a înregistrat la OSIM trei „mărci oficiale”, aşa cum ne-a anunţat site-ul oficial al clubului. Cu valoarea mărcilor germane în zilele noastre, stemele vor fi „destinate noilor linii de merchandising pentru suporterii echipei din „Ştefan cel Mare”.

Varianta simplă.

Operă realizată cu sprijinul artistic al şeful de sală de la restaurantul hotelului RIN, aspect uşor sesizat din forma siglei, de platou. Ce-l recomandă pe autor? Talentul şi vechimea. Este recunoscut pentru bunul gust demonstrat la ornarea farfuriilor de aperitiv cu trandafiri lucraţi din morcovi.

Varianta geometrică.

Lucrarea realizată de un maestru expert în daltă, Costelo Groparu. S-a luat această decizie deoarece stema prezenta mult scris, cifre şi litere, iar Costelo asta a făcut toată viaţa, a scris apăsat în marmură. Ani, nume şi versuri grele. Iniţial sceptic în ceea ce priveşte colaborarea, nea Costel, autor cu lucrări pentru eternitate la Reînvierea, Metalurgiei şi Ghencea Militar, a fost convins cu o sticlă plină de lichid transparent şi textul de lucru: „Câini până la moarte”. S-a lucrat după ce s-a băut.

Varianta complicată.

Pentru această variantă a fost nevoie de casting. S-au înscris foarte mulţi artişti, dar natural, întrebarea "ţineţi cu Dinamo?” a sortat concurenţa. A câştigat un creator de concepţii tăcut, învăluit în misterul creaţiei, personaj care nu a acceptat imixtiunea angajatorului. În aceste condiţii, din lipsă de comunicare, în loc de câini, pe stemă au ieşit lupi (vezi foto). Cum în artă eroarea poate fi geniu, la predarea operei, Constantin Anghelache a fost surprins plăcut. „Uite-te la ei, parcă apără clubul”. Precum boii înjugaţi din tabloul lui Grigorescu, Carul cu Boi, câinii din stemă se întorc în funcţie de privirea celui care admiră opera. Până la închiderea ediţiei nimeni

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Birou Permanent Naţional al PSD discută despre proiectul PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare

HotNews acum o ora
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni în şedinţă pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre acestea aflându-se şi proiectul PNL care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Potrivit reprezenta

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum o ora
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum o ora
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum o ora
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Japonia: Şase morţi în urma inundaţiilor care au lovit centrul ţării

News.ro acum 2 ore
Şase persoane au murit în inundaţiile şi alunecările de teren care au lovit centrul Japoniei în ultimele două zile, a anunţat luni presa locală, citând autorităţile locale. Postul de televiziune NHK şi alte surse media au evaluat bilanţul la şase mo

Interdicție în SUA pentru utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele autonome de teama spionajului

Ziare.com acum 52 minute
Departamentul de Comerț al SUA urmează să propună luni, 23 septembrie, o interdicție privind utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele conectate și autonome care circulă pe drumurile americane, pe fondul unor preocupări legat

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 3 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 11 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 10 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Donald Trump spune că nu va mai candida din nou, dacă pierde alegerile din noiembrie: „Să sperăm că vom avea succes”

Libertatea acum o ora
Republicanul Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu, că nu va candida pentru a patra oară consecutiv la Preşedinţia SUA, dacă va pierde alegerile din 5 noiembrie, afirmând că „asta va fi tot”, potrivit Reuters.

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

18°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

14°
lun.

14°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°