Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Volei Municipal Zalău s-a “înecat” la malul mării

Publicat in Magazin Salajean, joi 14 noiembrie 2013 ·

Tomis Constanţa – Volei Municipal Zalău 3 – 0 (25 – 15, 25 – 17, 25 – 22)

Seria victoriilor din actualul sezon al Diviziei A1 la volei masculin s-a încheiat miercuri pentru Volei Municipal Zalău, care a pierdut cu 0 – 3 pe terenul campioanei, CVM Tomis Constanţa. Pe lângă faptul că formaţia zălăuană nu a câştigat niciun set, în primele două parţiale, Volei Municipal nu a contat aproape deloc, pierzând la o diferenţă mare de scor.

Începuturile de set au fost echilibrate, după care, voleibaliştii zălăuani au început să facă greşeli la preluare, iar gazdele s-au distanţat rapid pe serviciul lui Zhekov, în primul set, când s-au desprins la 14 – 7, de la 7 – 7 şi pe serviciul lui Bahov, în setul al doilea, când scorul a devenit 17 – 10, de la 12 – 10. Şi Rodriquez a avut un astfel de moment în ultimul parţial, când şi-a dus echipa la 13 – 7, de la 9 – 7.

Pe centru, legea a făcut-o Massinatorii, fostul jucător al Zalăului, iar “tunurile” lui Nagy au găsit de puţine ori ţinta.

Lamb şi compania au realizat ceva mai mult în setul trei, pe care l-au pierdut la 22, însă evoluţia pe care a avut-o echipa zălăuană în meciul de la Constanţa a fost una nedemnă pentru un club cum este Volei Municipal Zalău.

“Prea multe nu ar fi de spus după un asemenea meci. În primele două seturi nu am contat, iar băieţii trebuie să conştientizeze acest lucru. Setul trei a fost ceva mai disputat, dar nu a fost de ajuns pentru ceea ce ne-am dorit noi de la acest meci. Vom analiza situaţia în zilele următoare şi vom vedea ce s-a întâmplat cu exactitate”, ne-a delarat Aurel Vlaicu.

La fel de dezamăgit s-a arătat şi preşedintele Stelian Potroviţă. “Este inexplicabil să pierzi într-o asemenea manieră, chiar dacă adversară a fost Tomis Constanţa. Diferenţa pe seturi a fost foarte mare şi chiar nu pot să îmi dau seama ce s-a întâmplat cu jucătorii. Încă nu am discuta

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate Evaluare Națională 2024. Notele vor apărea pe edu.ro

Ziare.com acum 25 minute
Rezultatele la Evaluarea naţională vor fi afişate miercuri, 3 iulie, până la ora 14:00, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Contestaţiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 3

Incendiu violent în București, la un grup de locuințe învecinate. Trei persoane au ajuns la spital, 26 au fost evacuate

Ziare.com acum 33 minute
Pompierii din Bucureşti au intervenit, în noaptea de marţi spre miercuri, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit în Sectorul 2, la un grup de locuinţe învecinate. 26 de persoane au fost evacuate, cinci fiind asistate medical. Trei dintre ele

Euro 2024: Turcia a învins Austria, scor 2-1, şi s-a calificat în sferturi / Programul complet al sferturilor

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Austriei, în optimile Euro 2024. Turcia va înfrunta echipa Ţărilor de Jos în sferturile competiţiei. Turcia a deschis scorul în secunda 57, Merih Demiral reuşi

Lagarde: Turneul Eras al lui Taylor Swift nu este singurul care menţine inflaţia ridicată în zona euro

HotNews acum o ora
Preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat marţi că Turneul Eras al lui Taylor Swift nu este singurul care menţine inflaţia ridicată în zona euro, transmite CNBC. Lagarde a spus că, deşi inflaţia serviciilor a rămas per

Aproape 600 de cazuri noi de rujeolă în ultima săptămână. INSP a anunțat și un deces la un copil de 8 luni din Iași

Ziare.com acum 7 ore
În ultima săptămână, s-au înregistrat peste 580 de cazuri noi de rujeolă, numărul total depăşind 20.000, a anunțat Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Cele mai multe, peste 2.000, sunt în judeţul Braşov. În ultima săptămână s-a înregistr

UPDATE - Giurgiu: Trei morţi şi cinci răniţi, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6 / Cinci răniţi, transportaţi la spitale din Bucureşti - FOTO

News.ro acum 8 ore
Trei persoane au murit şi cinci au fost rănite, marţi seară, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6. Cinci răniţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 38 de ani, au fost transportaţi la spitale din Bucureşti. UPDAT

Tenis: Iga Swiatek a trecut în turul secund la Wimbledon, reuşind a 20-a victorie consecutivă

News.ro acum 8 ore
Liderul mondial WTA, Iga Swiatek, s-a calificat marţi în turul secund al turneului de tenis feminin de la Wimbledon. Poloneza Iga Swiatek a înfruntat-o în primul tur de la Wimbeldon pe jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 49 WTA. Numărul 1 mondia

Sentinţa lui Trump în procesul penal ”Stormy Daniels” de la New York, amânată la 18 septembrie

News.ro acum 7 ore
Sentinţa procesului penal al lui Donald Trump cu privire la plăţi ascunse către actriţa porno Stormy Daniels, prevăzută peste nouă zile, a fost amânată la 18 septembrie - un prim efect concret al hotărârii Curţii Supreme care a extins luni imunitate

Edi Iordanescu, după înfrângerea cu Olanda: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”

HotNews acum 9 ore
Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a spus, la finalul meciului din optimi România – Olanda (0-3), că este mândru de băieții pe care îi antrenează și și-a cerut scuze suporterilor români. „N-am reușit să ne ridicăm la nivelul

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 12 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Vremea

București
acum

20°
mie.

18°/22°
joi

16°/28°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/27°
joi

19°/26°
vin.

21°/29°
sâm.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

14°/16°
joi

14°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°