Conducerea societăţii de apă şi canal din Drobeta Turnu Severin, Secom SA, a mandatat astăzi un reprezentant al unităţii să sesizeze procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) cu privire la faptul că reprezentanţii unei firme din Drobeta Turnu Severin, care a câştigat în urmă cu patru ani o licitaţie în valoare de cinci milioane de euro, pentru realizarea unei staţii de epurare a apei, au suplimentat cu aproape un milion şi jumătate de euro lucrarea. "A apărut o factură de 65 de miliarde de lei pe masa noastră la şedinţa lunară, factură ce ne înştiinţa că avem de făcut o plată în plus pe lângă cele cinci milioane de euro pentru realizarea staţiei de epurare. Nu este posibil şi pur şi simplu este strigător la cer cum încearcă unii să încalce legea, să nu plătească TVA şi impozit la stat şi să ne păcălească pe noi cu o factură băgată pe sub nas. Mai mult decât atât, în cei patru ani cât au durat lucrările, firma a folosit mai multe facturi de acest tip", a declarat reprezentantul juridic al societăţii Secom, cel care a anunţat şi autorităţile.
Întrebaţi despre factură, cei de la firma acuzată de Secom, rude ale unui primar PDL din Mehedinţi, au respins acuzaţiile. "Nu au reclamaţii să facă, suntem în regulă, actele sunt acoperite!", a spus unul dintre reprezentanţii firmei.
Societatea Secom aşteaptă ca oamenii legii să ducă la bun sfârşit ancheta şi să-i pedepsească pe cei vinovaţi. Editor: Oana Olaru Conducerea societăţii de apă şi canal din Drobeta Turnu Severin, Secom SA, a mandatat astăzi un reprezentant al unităţii să sesizeze procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) cu privire la faptul că reprezentanţii unei firme din Drobeta Turnu Se