Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Nu mai avem nimic". Filipinezii loviţi de taifunul Haiyan încep lupta pentru supravieţuire

Publicat in Gandul, joi 14 noiembrie 2013 ·

Cei care şi-au salvat viaţa, agăţaţi de cabluri sau adăpostiţi în clădiri de beton la trecerea taifunului Haiyan prin centrul insulelor Filipine, au crezut că au păcălit soarta, dar pentru mulţi dintre ei lupta pentru supravieţuire abia a început, relatează AFP.

După orele terifiante petrecute în vânt, încercând să scape de valurile gigantice care s-au abătut asupra caselor lor, a bisericilor şi şcolilor în care locuitorii credeau că sunt la adăpost, supravieţuitorii se confruntă de câteva zile cu un dezastru cu încetinitorul, dar la fel de îngrozitor.

Ei traversează un peisaj devastat, nu au apă, hrană şi nu beneficiază de îngrijiri medicale, în timp ce focurile de armă răsună periodic.

Pe un drum din apropierea aeroportului din Tacloban (centru), unul dintre oraşele cele mai afectate de taifunului Haiyan, Nelson Matobato, în vârstă de 34 de ani, şi soţia sa, Karen, în vârstă de 29 de ani, au petrecut noaptea într-o ricşă. Alături de ei, un sicriu improvizat adăposteşte cadavrele celor două fiice ale lor, în vârstă de şapte şi, respectiv, cinci ani.

Cei doi fii ai lor, în vârstă de patru ani şi, respectiv, de trei luni, sunt daţi dispăruţi.

"Apa a venit la ora 07.00 şi casa noastră a fost scufundată imediat", povesteşte Nelson, în timp ce o lumânare dintr-o ceară proastă arde lângă el. "La ora 09.00, eram pe acoperiş. Iar apoi am fost luaţi cu toţii când casa s-a prăbuşit. Nu puteam face nimic".

Vecinul lui, Dennis Daray, stă jos pe stradă, alături, având la picioare un sac alb în care se află corpul neînsufleţit al surorii sale. El aşteaptă ca autorităţile să vină să recupereze cadavrele.

"Autorităţile trebuie să le ia. Începe să se simtă", a declarat el pe o voce scăzută.

Angeline Conchas şi fiica sa în vârstă de şapte ani au fost găsite blocate la etajul al doilea al clădirii în care locuiau, în momentul în ca

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iranul susține că a obținut documente clasificate despre Israel

HotNews acum 3 ore
Televiziunea de stat iraniană a susținut sâmbătă că Iranul a obținut documente „sensibile” despre Israel, referitoare inclusiv la instalațiile nucleare israeliene, pe fondul tensiunilor dintre cele două țări inamice și negocierilor asupra programulu

Coco Gauff a câștigat în premieră Roland Garros

Gandul acum 34 minute
Coco Gauff a câștigat în premieră Roland Garros, după ce a învins-o în trei seturi, 6-7 (5/7), 6-2, 6-4, pe Arina Sablaneka, după o finală de 2 ore și 28 de minute. E al doilea trofeu de Grand Slam din cariera lui Coco Gauff, după US Open 2023, unde

Cutremur de 5,3 în nordul Greciei, aproape de Muntele Athos

HotNews acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 5,3 s-a produs sâmbătă în nordul Greciei, în apropiere de Muntele Athos, un loc important pentru religia ortodoxă, în care se află numeroase mănăstiri, a anunțat Institutul de Geodinamică din Atena, transmite AFP. Seismul

Starea de alertă a fost prelungită la Praid cu încă 30 de zile. Când ar putea fi realizată devierea pârâului Corund

HotNews acum 44 minute
Starea de alertă a fost prelungită la Praid, în urma situaţiei de urgenţă provocate de inundarea salinei din localitate de către apele pârâului Corund, prefectura Harghita afirmând că prelungirea este de 30 de zile, începând cu 7 iunie, informează A

Pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu-Ciuc: 40 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală / Hipertensiune arterială, arsuri solare, înţepături de căpuşe / O persoană a fost transportată la spital

G4Media acum 2 ore
Patruzeci din persoanele care participă la pelerinajul de Rusaliile catolice de la Şumuleu-Ciuc au avut nevoie de îngrijiri medicale, sâmbătă, după ce au acuzat lipotimii, diverse dureri, hipertensiune arterială, arsuri solare sau înţepături de căpu

VIDEO Doi copii au ajuns la spital, după ce tavanul unui loc de joacă s-a prăbuşit peste ei, în Botoșani

HotNews acum 6 ore
Incidentul a avut loc sâmbătă, iar în momentul prăbuşirii tavanului fals în interior se aflau 13 copii, anunță ISU Botoșani. Doi copii, de 10, respectiv 5 ani, au fost transportaţi la spital, după ce o parte din tavanul fals al unui loc de joacă s-a

Cât din flota rusă de bombardiere strategice a neutralizat Ucraina în operațiunea „pânza de păianjen”

HotNews acum 2 ore
Atacul ucrainean cu drone executat duminica trecută asupra aerodromurilor rusești a neutralizat circa 10% din flota rusă de bombardiere strategice Tu-95 și Tu-22, fiind de asemenea lovite avioane radar de alertă timpurie A-50, dar acestea din urmă s

Elon Musk a șters mesajul în care afirma că Trump apare în dosarele Epstein/ Postarea de pe X, eliminată după două zile

HotNews acum o ora
Elon Musk a şters mesajul de pe X în care afirma că preşedintele SUA, Donald Trump, apare în dosarele încă nedivulgate privind cazul Jeffrey Epstein. Este primul semn de detensionare după ce, în cursul acestei săptămâni, cei doi lideri au avut o dis

Cod galben de furtună în Suceava

Ziarul Financiar acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă o atenţionare nowcasting de Cod galben pentru judeţul Suceava, valabilă în intervalul 15:30 – 16:30. Se anunţă averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, izolat, căd

Atenționare MAE pentru turiștii români care merg în Bulgaria în vacanța de Rusalii

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bulgaria că, duminică, vor fi organizate acţiuni de protest în mai multe oraşe din această ţară, informează Agerpres. În acest c

Vremea

București
acum

25°
sâm.

18°/31°
dum.

16°/31°
lun.

19°/30°
mar.

19°/27°
Iasi
acum

26°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/32°
lun.

17°/25°
mar.

17°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/27°
dum.

16°/26°
lun.

18°/25°
mar.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

16°/31°
lun.

14°/23°
mar.

12°/24°
Timisoara
acum

28°
sâm.

19°/33°
dum.

18°/34°
lun.

14°/25°
mar.

12°/25°