Sâmbătă, 16 noiembrie,”Recycling Rocks!”, ajunge la Arad la o săptămână de la prima acțiune de colectare a deşeurilor electrice si electronice organizată de Primăria Municipiului împreună cu Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec.
Proiectul ”Recycling Rocks!” s-a născut pentru că reciclarea nu mai este doar o temă de discuție la modă. Este vorba de respect și apreciere pentru valori, pentru repere solide, pentru mediul în care trăim zi de zi și în care trebuie să trăim frumos.
„Asociația RoRec se implică în viața comunităților care doresc cu adevărat să își protejeze valorile. Pentru noi, mediul este o valoare. Așadar, avem misiunea de a îl proteja”, a declarat Andreea Idriceanu, manager de comunicare al Asociatiei RoRec.”Colectarea selectivă va trebui să devină o obișnuință pentru noi, din respect pentru comunitatea în care trăim, dincolo de legislația europeană care impune această practică”.
„Recycling Rocks!” este un proiect creat împreună cu trupele Cargo si Domino şi care doreşte să promoveze prin vocile unor artişti iubiţi de public un mesaj ecologic, într-o manieră incintantă şi modernă. Membrii trupelor Cargo și Domino au înțeles importanța colectării selective a deșeurilor electrice și electronice (DEEE) și au decis să se alăture Asociației RoRec în acest proiect. „Muzica este un limbaj universal prin care încercăm să implicăm iubitorii de rock și pe toți cei care înțeleg și iubesc muzica, dar și mediul înconjurător”, a declarat Adrian Bărar.
Pe 16 noiembrie 2013, „Recycling Rocks!” ajunge la Arad, pe platoul din fața primăriei, unde se desfășoară și Festivalului Vinului. Începând cu ora 19.30, pe scenă vor urca sibienii de la Domino, iar seara va fi închisă de Cargo, într-un show de neuitat.
Membii trupei Domino împărtăşesc împreună tainele rockului, presărat cu influenţele muzicii populare. „Nu ne putem încadra creaţiile într