Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lobby din partea Dobrogei şi Munteniei Primarii trag un semnal de alarma pe tema descentralizarii lui Dragnea - „Ce am descentralizat? Cinematografe care nu mai funcţionează?

Publicat in Ziua Constanta, joi 14 noiembrie 2013 ·

Primarii nu stau cu mâinile în sân în aşteptarea variantei finale a proiectului privind descentralizarea, pus la cale, la centru, de liderii USL. Precizăm că Guvernul va prezenta proiectul de lege a descentralizării, marţea viitoare, Parlamentului, prin angajarea răspunderii. Varianta finală a proiectului de lege urmează să fie aprobată în şedinţa de joi a Executivului.

Şefii de autoritate locală, independenţi şi de toate culorile politice, din două regiuni importante ale României, Dobrogea şi Muntenia, au tras ieri un semnal de alarmă cu privire la descentralizarea pregătită de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Locale, condus de Liviu Dragnea.

Mai mulţi primari din Constanţa, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor din Tulcea şi Muntenia au participat la simpozionul organizat de BTL Design în Năvodari, care a avut ca temă „Soluţii pentru modernizarea şi eficientizarea administraţiei publice locale”.

Discuţiile primarilor nu s-au îndreptat doar către descentralizare. Modalitatea greoaie de atragere a fondurilor europene, precum şi problema incompatibilităţii aleşilor locali, devenită un fenomen în România, au constituit, de asemenea, teme de discuţie.

Urmează noi întâlniri. „Trebuie să avem o discuţie, nu doar formală, cu toţi primarii de comune, de oraşe şi de municipii din România”

Potrivit reprezentanţilor autorităţilor locale din Dobrogea şi Muntenia, descentralizarea trebuie să fie făcută de jos în sus şi nicidecum prin transferarea puterii de la Guvern la consiliile judeţene, aşa cum se întâmplă în momentul de faţă. De asemenea, primarii solicită să le fie asigurată resursa financiară, iar salariile în administraţia publică locală să crească.

„Ca şi descentralizarea, şi o bună accesare a fondurilor europene să se facă în condiţii bune şi România să acceseze fondu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 34 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 3 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 39 minute
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

Cătălin Predoiu, despre o eventuală candidatură a lui Ilie Bolojan la prezidențiale: „Nu discutăm așa ceva” / PNL va cere discutarea în ședințele coaliției a candidaturii lui Victor Ponta

HotNews acum 34 minute
Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, spune că nu se ia în calcul o candidatură a lui Ilie Bolojan la alegerile prezidențiale din mai. El a vorbit și despre posibila candidatură a lui Victor Ponta, deputat PSD, și a spus că va discuta „ace

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum 2 ore
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 3 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum 57 minute
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Închiderea podului Giurgiu-Ruse, amânată până în aprilie

Wall-Street.ro acum o ora
Închiderea totală a circulaţiei pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, Bulgaria, anunţată pentru zilele de 6 şi 27 martie a fost amânată pentru luna aprilie. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu informează că reprezentanţii autorită

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°