Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor va desfăşura, până pe 20 decembrie 2013, o nouă campanie de informare şi educare, destinată crescătorilor de animale şi producătorilor de furaje. „Rolul acestei campanii este preventiv, de a ne asigura că toţi operatorii din sectorul hranei pentru animale: producătorii, transportatorii, crescătorii de animale, cei care depozitează şi manipulează furaje, sunt informaţi asupra măsurilor care trebuie aplicate pentru a preveni contaminarea furajelor. Necesitatea organizării unei astfel de campanii a fost reconfirmată şi de discuţiile purtate de experţii ANSVSA cu reprezentantul APRIL, în cadrul şedinţei Grupului de lucru „Furaje” al Consiliului consultativ al ANSVSA, organizată în data de 17 octombrie”, se arată într-un comunicat al ANSVSA. Toate structurile teritoriale ale ANSVA vor fi implicate în această acţiune, prin organizarea de întâlniri cu toţi cei interesaţi sau implicaţi în acest sector. ●
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor va desfăşura, până pe 20 decembrie 2013, o nouă campanie de informare şi educare, destinată crescătorilor de animale şi producătorilor de furaje. „Rolul acestei campanii este preventiv, de a ne asigura că toţi operatorii din sectorul hranei pentru animale: producătorii, transportatorii, crescătorii de animale, cei care depozitează şi manipulează furaje, sunt informaţi asupra măsurilor care trebuie aplicate pentru a preveni contaminarea furajelor. Necesitatea organizării unei astfel de campanii a fost reconfirmată şi de discuţiile purtate de experţii ANSVSA cu reprezentantul APRIL, în cadrul şedinţei Grupului de lucru „Furaje” al Consiliului consultativ al ANSVSA, organizată în data de 17 octombrie”, se arată într-un comunicat al ANSVSA. Toate structurile teritoriale ale ANSVA vor fi implicate în această acţiune