Joi, 14 noiembrie, s-au finalizat lucrările de extindere a terminalului Plecări de la Aeroportul „Transilvania” din Târgu-Mureş, suma totală a investiţiilor fiind de aproximativ 500.000 de euro. Consilierii judeţeni au susţinut aceste demersuri şi spun că vor continua să investească în aeroport, mai ales că acesta este o poartă de acces spre Europa şi întreaga lume.
„Vom susţine în continuare proiectele aeroportului”
Prin proiectul de extindere a terminalului, suprafaţa reabilitată este de aproape 600 metri pătraţi, iar durata de execuţie a lucrărilor a fost de şase luni, fiind respectat graficul stabilit în condiţiile contractuale. În plus, compania TAROM revine pe Aeroportul „Transilvania” din 17 noiembrie, cu cinci curse săptămânale, faţă de trei câte erau operaţionale până în prezent. Consilierii judeţeni vor susţine în continuare toate proiectele care au legătură cu aeroportul. „Astăzi (n.r. – 14 noiembrie) a fost o primă etapă a finalizării unei investiţii pe care vrem să continuăm, o investiţie de aproximativ 500.000 de euro, bani care s-au regăsit în construcţia şi renovarea în mare parte a terminalului Plecări de pe Aeroportul „Transilvania” din Târgu-Mureş. Pentru următorii ani de mandat, împreună cu domnul preşedinte Ciprian Dobre, vom face toate demersurile şi vom susţine orice proiect care va avea ca finalitate investiţii majore în Aeroportul Internaţional, asigurând în acest fel o legătură pentru multe oraşe şi ţări din Europa şi nu numai. Compania TAROM şi Consiliul Judeţean au anunţat deja cinci curse TAROM spre Bucureşti, ceea ce este un lucru bun. Până acum au fost trei curse. Recordul de cinci curse sperăm să aducă plusvaloare târgumureşenilor şi nu numai”, a precizat consilierul judeţean Raul Boroş.
Aeroportul, o prioritate a Consiliului Judeţean
Aeroportul „Transilvania” din Târgu-Mureş a constituit în permanenţă o