Mulţi dintre copiii chinezi trăiesc fără acces la educaţie de stat sau la sistemul de sănătate din cauza programului „un cuplu, un copil” al autorităţilor comuniste, aplicat încă din anul 1979. Această reglementare demografică este impusă în condiţiile în care populaţia ţării însumează 1,3 miliarde de persoane, China situându-se pe primul loc în topul mondial.
Prin controlul populaţiei, autorităţile de la Beijing doresc rezolvarea problemelor sociale, economice şi de mediu. Astfel, cuplurile din mediul rural nu au dreptul să aibă mai mult de un copil decât dacă primul e fată sau are probleme de sănătate, iar cuplurile din mediul urban nu pot face un al doilea copil decât în cazul în care părinţii nu mai au fraţi sau surori, scrie Mediafax. Aplicarea programului privind controlul demografic a prevenit naşterea între 100 şi 400 de milioane de copii din 1979 şi până în prezent.
În cazul în care un cuplu are o a doua fiică, părinţii trebuie să plătească o amendă în funcţie de venituri, iar accesul copilului la educaţie şi la sistemul sanitar nu se face gratuit. Uneori aceşti copii dacă vor să înveţe împrumută cărţi de la bibliotecă folosind legitimaţia surorilor mai mari. Mai mult, dacă au nevoie de acces la sistemul sanitar şi de medicamente, părinţii sau surorile trebuet să meargă la spital în locul fiicelor respinse de sistem.
Aspru criticat pentru că rezultă în amenzi pe care oamenii nu pot plăti şi avorturi forţate, controlul populaţiei a început în ultima perioadă să se relaxeze şi ar putea să dispară în viitor. Criticii susţin că prin aceste politici creşterea economică este stagnată, din cauza scăderii populaţiei active, şi afectează persoanele în vârstă, care se bazează pe copiii lor pentru sprijin la bătrâneţe. Însă abandonarea acestor măsuri nu va aduce aceşti copii la o viaţă normală.
Mulţi dintre copiii chinezi trăiesc fără acces la