Aţi văzut că avem inflaţie de luptători cu “puterea”, de curajoşi, de oameni liberi. Azi, la debarcare, Mitică Dragomir a dat definiţia plastică a luptei aprige pe care o poartă martirii postcomunismului, începînd cu el şi terminînd cu “curajoşii” din generaţia Gâdea:

Eu sînt un şarpe cu batista în gură. Am gura mare, dar fără venin! (am citat aproximativ, figura de stil cu şarpele a mai fost folosită de Mitică)

Ce face un şarpe cu batista în gură? Circ. Ponta şi-a desemnat om nou (Gino Iorgulescu) pentru că e stăpîn peste banii din fotbal. Intervenţia lui e firească. Nu fac decît să duc la capăt prezentarea foarte corectă a lui Tolontan:

Are ce merită pentru că el a condus cluburile în perioada în care ele au rămas prizonierele banilor publici. Nu are de ce să se plîngă acum! Dacă grupările deveneau prospere și independente, n-ar mai fi stat în intervenția de restaurant a primilor doi oameni din guvern. Așa, cluburile sînt mai risipitoare decît companiile de stat sau decît primăriile ale căror anexe au ajuns! Și, ca acționar principal al cluburilor, statul l-a numit pe Gino Iorgulescu ca pe un secretar de stat! Secretar de stat la ministerul invizibil al fotbalului. Asta-i treaba! (sursa)

Tolontan vede un eşec în faptul că nici măcar fotbalul n-a reuşit să-şi creeze o piaţă liberă, o competiţie corectă. Îi înţeleg deziluzia de liberal convins, dar cam aşa se întîmplă. Insistă să rămînă lipit de visul ăsta deşi tot Tolontan a scos de zeci de ori la iveală un fapt mult mai clar: că sportul e politică de stat, una haotică şi mîncătoare de bani publici. Că nu poţi avea piaţă liberă vioaie sportivă cînd faci stadioane cu bani publici, cînd susţii 90% din echipe cu bani publici. De aia spun că, şeful banilor publici sau al baronilor care-i distribuie, Victor Ponta, trebuia să intervină, era firesc să-şi securizeze ministerul invizibil.

La cî