Cotidianul britanic The Guardian îşi schimbă tonul şi îi invită pe români să spună de ce iubesc să trăiască în România, de ce nu ar vrea să-şi părăsească niciodată ţara şi ce le-ar lipsi cel mai mult, dacă ar alege să vină în Marea Britanie. Prezentat într-o categorie specială - guardianwitness - mesajul, lansat miercuri, este prezentat în limba română: "Am dori sa aflam mai mult despre Romania – aratati-ne ce inseamna sa traiesti si sa muncesti in tara dumneavoastra – impartasiti cu noi poze, imagini video si experiente (transcriere exactă -n.r)", urmat de precizarea că demersul este făcut în contextul discuţiilor despre numărul mare de români care ar urma să vină în Marea Britanie, odată cu ridicarea restricţiilor de muncă la 1 ianuarie 2014: " Au fost foarte multe discuţii legate de probabilitatea ca foarte mulţi români să vină în UK după ridicarea restricţiilor (de pe piaţa muncii -n. r.) de la 1 ianuarie 2014... Am vrea să ne spui de ce iubeşti să fii cetăţean român şi de ce nu ai vrea să pleci niciodată"
Vă propunem să le răspundem. Vă îndemnăm, aşadar, să vă scrieţi cu ajutorul aplicaţie gândul mesajele, răspunsurile dumneavoastră pentru a le transmite cetăţenilor britanici.
AICI GĂSIŢI APLICAŢIA GÂNDUL CU AJUTORUL CĂREIA PUTEŢI SCRIE SINGURI MESAJELE. Dacă le postaţi pe facebook, vă învităm să adăugaţi la finalul postării #whydontyoucomeover
Campania "Why don't you come over"
La începutul acestui an, ziarul britanic lansa o campanie de descurajare a românilor de a veni în Marea Britanie, iar gândul a răspuns atunci cu campania "Why don`t you come over?". Astăzi cu ocazia zilei de naştere a Prinţului Charles, unul dintre cei mai mari admiratori ai României, ne-am hotărât să le răspundem din nou colegilor de la The Guardian şi să le transmitem mesajul nostru, postându-l pe site-ul lor. Vezi mai jos afişele
În urmă