Studiul IRES din 2012 despre „Mîndria de a fi român“ ne arată că topul ţărilor ideale pentru români este dominat de Germania, preferată de 9% dintre ei. De asemenea, studiul Result Development din 2012 despre valorile românilor ne arată că majoritatea se raportează la Germania şi germani cînd vorbesc despre ce înseamnă să fii civilizat: să respecţi normele, să păstrezi ordinea, să-i respecţi pe ceilalţi, să fii tolerant, să trăieşti sănătos etc. Mai mult decît atît, Germania reprezintă destinaţia preferată pentru muncă, imaginată de cei mai mulţi români. Este vorba atît despre preţuirea stilului de muncă german – inteligent, eficient, cu productivitate maximă –, cît şi despre mulţumirea faţă de cîştigul financiar. Putem să înţelegem din aceste două studii că, pentru cei mai mulţi români, munca şi civilizaţia sînt raportate ca ideal la modelul german. Dar paradoxul cultural românesc a reuşit, şi de data asta, să ne păcălească. Astfel, soluţia germană, pe care o „ştim cu toţii“, este aplicată în doze foarte diferite cînd este vorba despre mine, despre „noi“, faţă de cum e cînd vorbim despre „ceilalţi români“.
„Noi“ sîntem germani, dar „ceilalţi români“ nu sînt. Studiul Result Development a evidenţiat antagonismul dintre cum sîntem „noi“ şi cum sînt „ceilalţi români“. Astfel, aproximativ 90% dintre români se descriu ca fiind civilizaţi, disciplinaţi, integri, competenţi, perfecţionişti. Cînd vine vorba despre cum sînt „ceilalţi români“, constatăm că aceştia sînt exact pe dos faţă de cum sîntem noi: nu sînt civilizaţi, nu sînt disciplinaţi, nu sînt perfecţionişti etc. Mai mult decît atît, munca este valoarea cel mai puţin împărtăşită de majoritatea angajaţilor români, ocupînd ultima poziţie în topul valorilor acestora. Eu, personal, preţuiesc munca, dar toţi ceilalţi români nu. De aici putem deduce că „noi“ sîntem germani, iar toţi „ceilalţi români“ nu sînt. @N
