Directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Dâmboviţa, Cristina Minerva Badiu, se află în conflict de interese în materie administrativă şi penală. Totodată, directorul este cercetat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) pentru sâvârşirea infracţiunilor de corupţie.
”Cristina Minerva Badiu a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât, în perioada exercitării mandatului de Consilier local în cadrul Consiliului Local Târgovişte, Jud. Dâmboviţa (20 iunie 2009 - 10 iulie 2012), a participat la deliberarea şi adoptarea unor hotărâri ale Consiliului Local Târgovişte, ce au vizat modificarea unor hotărâri, actualizarea şi aprobarea unor indicatori privind obiective de investiţii şi lucrări de reabilitare termică, pentru a căror realizare Primăria Târgovişte a încheiat şi derulat contracte cu S.C. INTEGRAAL CONSULTING TGV S.R.L., Târgovişte (societate în cadrul căreia soţul său a deţinut calitatea de asociat unic şi administrator), pentru achiziţia serviciilor de proiectare, publicitate, informare, studii topografice, geotehnice”, se arată într-un comunicat de presă al ANI.
De asemenea, directorul OCPI a participat la deliberarea şi adoptarea hotărârii Consiliului Local Târgovişte cu privire la scoaterea unui teren la licitaţie publică, în vederea concesionării, în vederea amenajării a 100 locuri parcare, teren care a constituit obiectul încheierii contractului de concesiune dintre Primăria Târgovişte şi S.C. ROMARTA S.R.L.
”Interesul patrimonial al persoanei evaluate l-a constituit derularea, pe de o parte, a relaţiilor comerciale contractuale dintre Primăria Municipiului Târgovişte şi S.C.INTEGRAAL CONSULTING TGV S.R.L., Târgovişte, şi, pe de altă parte, de relaţiile contractuale dintre Primărie şi S.C. ROMARTA S.R.L., Bucureşti.Valoarea încasărilor obţinute de către S.C. INTEGRAAL