Compania de Transport Public Cluj a fost năşită, ieri, de consilierii locali care au aprobat reorganizarea Regiei Autonome de Transport Urban Călători a Primăriei.
Societatea de transport nou înfiinţată preia cei peste 1.400 de angajaţi ai regiei şi va fi condusă de un Consiliul de Administraţie, numit politic, format din reprezentanţi ai partidelor din forul local dar şi din consilieri locali.
Actualii şefi ai RATUC vor conduce şi noua Companie de Transport Public Cluj pentru înfiinţarea căreia consilierii locali şi-au dat ieri votul în plenul şedinţei ordinare. Proiectul de înfiinţare a acesteia prin organizarea RATUC a fost amendat de Comisia juridică a consilierilor care a făcut o serie de propuneri referitoare la modul de funcţionare a noii societăţi, la conducere şi la componenţa Consiliului de Administraţie (CA). Toate amendamentele au fost acceptate.
Director general a fost nominalizat actualul şef RATUC, Liviu Neag. În Consiliul de Administraţie au fost nominalizaţi şapte membri - patru propuşi de PDL şi câte unul de PSD, PNL şi UDMR. Potrivit voinţei forului local, în CA-ul noii societăţi de transport a primăriei au fost validaţi Liviu Neag, Mihaela Suciu, Loredana Pop, Marcu Valter, Maria Florica Macrea, Vasile Daniel Rad şi Szabolcs Guttmann. Mai precis, apropiaţi ai partidelor din forul local, unii dintre ei cu funcţii publice, alţii cu funcţii în partid, însă toţi, după cum au explicat liderii consilierilor locali, cu exprienţă în gestionarea unei societăţi comerciale. Mandatul acestora va fi de un an de zile. Forul local va fi reprezentat în AGA noii companii de cinci consilieri locali: Florin Gliga şi Constantin Tomoş de la PDL, Ovidiu Chifor - PSD, Dan Tarcea - PNL şi Olah Emese - UDMR.
Acţionar majoritar la noua societate va fi primăria clujeană, capitalul social fiind de 159 de milioane de lei, din care 1 milion de lei văr