Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CJ Mureş respinge organizarea referendumului pentru înfiinţarea regiunii Mureş-Covasna-Harghita

Publicat in Mediafax, joi 14 noiembrie 2013 · ·

Consiliul Judeţean Mureş a respins, joi, proiectul iniţiat de consilierii UDMR de organizare a unui referendum local pentru înfiinţarea regiunii de dezvoltare Mureş-Covasna-Harghita, după o şedinţă la care au participat şi primari UDMR din judeţ şi la începutul căreia s-a intonat imnul naţional.

Consiliul Judeţean Mureş s-a întrunit, joi, într-o şedinţă extraordinară, principalul punct de pe ordinea de zi fiind legat de organizarea unui referendum pentru înfiinţarea regiunii de dezvoltare Mureş-Covasna-Harghita, cu centrul la Târgu Mureş, demers cerut de consilierii judeţeni UDMR, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şedinţa, care a durat circa două ore, a fost tensionată. În cadrul acesteia, au fost prezenţi zeci de primari UDMR din judeţ, reprezentanţii Uniunii au cerut să ia cuvântul şi o serie de lideri din teritoriu, iar şeful CJ Mureş, Ciprian Dobre, a dispus intonarea imnului naţional, înainte de a începe.

Astfel, la şedinţă au luat cuvântul consilierii judeţeni UDMR Kelemen Marton - liderul de grup, Szasz Isolda, vicepreşedintele CJ Lokodi Edita Emoke, preşedintele UDMR Târgu Mureş, viceprimarul Peti Andras, primarii din Sovata, Peter Ferenc, şi Sângeorgiu de Pădure, Sofalvi Szabolcs. Ei au subliniat că doresc consultarea cetăţenilor privind înfiinţarea unei regiuni de dezvoltare, "nu de autonomie", şi că aceasta ar duce la o mai bună absorbţie a fondurilor europene în judeţ, în exerciţiul financiar european 2014-2020.

De cealaltă parte, consilierul judeţean Vasile Filimon (PDL) i-a acuzat pe reprezentanţii UDMR că îşi aduc aminte de judeţ doar în campania electorală, Vasile Boloş (PSD) a spus că obiectul referendumului excede atribuţiile CJ Mureş şi că USL va vota împotrivă, în timp ce Ioan Tuşnea (PPDD) a susţinut că ar fi nevoie de o amânare a acestei discuţii.

Secretarul judeţului, Paul Cosma, a atras atenţia că un referen

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 6 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 9 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 7 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 3 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 12 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 7 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 9 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°