Aproximativ 3.500 membri ai organizației județene a Partidului Democrat Liberal sunt așteptați, de mâine în două săptămâni, la cele cinci secții de votare ce vor fi organizate în județ, pentru a da votul unuia dintre cei doi candidați care aspiră la nominalizarea PDL pentru a candida la funcția de președinte al României, a anunțat, ieri, prim-vicepreședintele organizației, consilierul județean Raul Florescu. Pe 26 noiembrie, cu patru zile înaintea scrutinului, care se va desfășura simultan în toate județele Regiunii de Sud-Est, cei doi candidați – prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiției în guvernele
Tăriceanu, Boc și Ungureanu, și primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă – vor fi prezenți la Buzău, pentru a-și prezenta, în cadrul unei ședințe a Consiliului de Coordonare Județean, moțiunile cu care își susțin candidaturile.
Democrat-liberalii buzoieni vor avea ocazia să voteze într-una dintre cele două secții ce vor fi organizate în municipiul Buzău sau în cele din Râmnicu Sărat, Pătârlagele și Beceni, a mai precizat Raul Florescu. În ceea ce privește preferința pentru unul dintre cei doi candidați, cele mai mari șanse le are, printre democrat-liberalii din județ, buzoianul Cătălin Predoiu; susținerea sa a fost anunțată, în mai mute rânduri, atât de președintele organizației județene, deputatul Cezar Preda, cât și ieri, de către prim-vicepreședintele Raul Florescu.
Aproximativ 3.500 membri ai organizației județene a Partidului Democrat Liberal sunt așteptați, de mâine în două săptămâni, la cele cinci secții de votare ce vor fi organizate în județ, pentru a da votul unuia dintre cei doi candidați care aspiră la nominalizarea PDL pentru a candida la funcția de președinte al României, a anunțat, ieri, prim-vicepreședintele organizației, consilierul județean Raul Florescu. Pe 26 noiembrie, cu patru zile înaintea scru