Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Initiativa legislativa a senatorului PSD Doina Federovici privind dialogul social a fost adoptata de Senat

Publicat in BTOnline, joi 14 noiembrie 2013 ·

News Senatului Romaniei a adoptat propunerea legislativa pentru modificarea si completarea Legii 62 din 10 mai 2011 a dialogului social – republicata, propunere legislativa depusa in luna mai 2013 si la care senatorul PSD Doina Federovici este unul dintre initiatori.

“Aceasta initiativa legislativa, a aparut in urma constatarilor facute dupa adoptarea Legii 62 din 10 mai 2011 a dialogului social prin care s-au blocat modalitatile de negociere si incheiere a contractelor colective de munca in cazul institutiilor si autoritatilor publice care au in subordine sau In coordonare alte persoane juridice care angajeaza forta de munca. De asemenea, initiativa legislativa este rodul unei consultari largi cu sindicatele din România, care si-au exprimat de nenumarate ori nemultumirea cu privire la prevederile din Legea 62 si care au facut propuneri de Indreptare a numeroase neajunsuri ale legii.” a declarat senatorul Doina Federovici.

Prin adoptarea de catre Senatul Romaniei a acestei initiative se deschide calea prin care, in functie de specificul fiecarui sector de activitate bugetar, sa se stabileasca modalitatile concrete de negociere colectiva a contractelor ce se vor incheia la nivelul autoritatilor si institutiilor publice.

“In acest fel, asa cum am mai afirmat-o si pe parcursul dezbaterilor asupra acestei propuneri legislative, se va asigura respectarea dreptului constitutional la negocieri colective consacrat de art. 41 alin. (5) din Constitutia Romaniei, dar si de Conventia Organizatiei Internationale a Muncii nr. 98/1949 privind aplicarea principiilor dreptului de organizare si negociere colectiva, ratificata de Romania prin Decretul nr. 352/1958 si Conventia nr.154/1981 privind promovarea negocierii colective, ratificata prin Legea nr. 112/1992” sustine secretarul comisiei juridice din cadrul Senatului Romaniei, senatorul PSD Doina

Articolul in BTOnline >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 11 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 11 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 7 ore
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°