Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Germania își judecă primul președinte din istorie

Publicat in rfi, joi 14 noiembrie 2013 ·

Este o premieră în istoria Germaniei – de astăzi, fostul președinte al Republicii Federale Christian Wulff se prezintă în fața unui tribunal unde va fi judecat pentru primirea de foloase necuvenite. Procuratura a anchetat cazul timp de un an, lista martorilor este uriașă, la fel și prezența presei în fața tribunalului din Berlin.

Pentru un asemenea proces nu există precedent în Germania. Iar obiectul acțiunii nu este reprezentat de afacerile cu credite preferențiale sau cele în care Wulff a încercat să influențeze puublicarea unui articol în cotidianul de mare tiraj Bild. Acestea au fost scandalurile care au forțat demisia șefului statului în decembrie 2011.

Ei bine, procurorii l-au anchetat pe fostul președinte din cauza relației extrem de apropiate dintre el și producătorul de filme german David Groenewold. Acesta ar fi finanțat cu suma de 753,90 Euro o deplasare a familiei Wulff la Munchen in anul 2008. Suma este reprezentată de un upgrade la camera de hotel și o cină festivă la Oktoberfest.

Nici suma nu este interesantă, de fapt, pentru procurori, ci motivul pentru care Groenewold a acceptat să finanțeze cheltuiala și deplasarea la Munchen a celui care, pe vremea aceea, era premier în landul Saxonia Inferioară. Pentru că la două luni după acea vizită, Wulff scria o scrisoare către concernul Siemens în care cerea sprijin financiar pentru un film produs de Groenewold. Trafic de influență și foloase necuvenite – acestea sunt acuzațiile care îi țintesc pe ambii inculpați. Ei resping acuzațiile.

Astăzi vor fi citite captele de acuzare, apoi procesul se va concentra pe incidentul din Munchen. Procuratura vrea să analizeze și mai multe concedii efectuate de cele două familii împreună, unde Groenewold ar fi preluat de asemenea anumite cheltuieli. Acestea nu sunt pasibile de pedepse, dar ar da un context mai larg pentru relațiile dintre Wulff

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 39 minute
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum o ora
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum o ora
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 3 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 7 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 2 ore
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°