Patru poveşti şi o aşteptare pentru luna aceasta în care se decid verile Mondialului
16 noiembrie 1969. Sportul titra simplu pe prima pagină, la editorialul lui Firănescu: “Hai băieţi”. Ziarul apărea sub sloganul “Proletari din toate ţările, uniţi-vă!”, fixat deasupra emoţiilor pentru Mondialul mexican. Era ziua acelui România-Grecia 1-1, cînd Dembrovschi s-a înălţat cît rachetele sovietice şi a înscris româneşte, cu umărul. Caricatura lui Neagu, amuzantă şi remarcabilă în deschidere, Răducanu cu pălărie de mexican hîtru. În pagina 2, poezii! Da, da! Una de Mircea Bonda: “Noaptea, tribunele dorm culcîndu-şi tîmpla în poalele tălăngilor rămase ecou / Prin tunel cu mingea în mînă trecem noi intonînd marşul microbiştilor / Nevestele dorm alături şi noi sîntem departe din nou departe mergînd în mîini frămîntînd gazonul în crampoane şi demonstrîndu-i lui Dumitrache cum se bate un 11 metri…” Acasă, în burta Dunării, unde noiembrie e doar ariegarda crivăţului şi gerului de Bărăgan, tata avea 13 ani. Ca să vadă la TV un meci, nu mai ştie care, a strivit grădina lui Papaţoi: tot satul se strîngea la meciuri în ograda celui cu televizor din sat…
Inimile izbite de ferestre. 15 noiembrie 1989. “Din toată inima, mult succes tricolori!”, Constantin Alexe deschide în Sportul decisivul cu Danemarca pentru Mondialul italian. Sigla cu “Proletari…” era încă sus, puţin tremurată, parcă ştia că într-o lună va veni libertatea năucitoare să o zguduie şi să lase gol. A fost 3-1, “dublă” Balint şi gol Sabău, Hagi a fost eliminat. Printre scaunele montate în sufragerie, unde prietenii tatei săreau şi se prăbuşeau cu inimile de ferestre, pe bune aşa vedeam!, mă văd înconjurat de maşini, chinuit să disting albul de negru, la televizor. Aveam 4 ani, nimic nu-mi va egala surîsul tatei la festivitatea de deschidere “Coppa del Mondo”.
Ale cui erau nopţile? 17 noiem
