Echipa naţională este susţinută, prin intermediul "ring", de personalităţi care, în această seară, fie le sunt alături din tribune, fie din faţa micilor ecrane.
Interpretul de muzică lăutărească şi de petrecere Nelu Ploieşteanu susţine naţionala prin versuri compuse special pentru acest meci:
"România, te-aş ruga
Să ne-aduci victoria
Când joci tu cu Grecia.
Cu Piţurcă-n faţă, frate,
N-o să intrăm pe la spate.
Să intrăm falnici prin faţă
Cu noroc şi cu speranţă".
Victor Ponta, premierul României:
"Meciul Grecia-România este unul dintre acele momente sportive care aduc laolaltă şi ţin cu sufletul la gură o ţară întreagă. Am încredere că băieţii noştri vor face o figură frumoasă, care va fi încununată la returul din Bucureşti cu o calificare istorică la CM din Brazilia. Pe 15 şi 19 noiembrie, sunt convins că toată România va susţine naţionala de fotbal. Pentru că echipa României a demonstrat în campania de calificare voinţă. Nouă, suporterilor, nu ne rămâne decât să avem încredere în băieţi şi să îi încurajăm cât se poate de tare. Hai România!"
Elena Udrea, deputat:
"Le urez mult succes! Ştiu că au forţa să se califice, să învingă Grecia. Toţi românii sunt alături de ei. Le spun să aibă încredere în ei şi că nu ne vor dezamăgi. 1-0 pentru România este pronosticul meu".
Fuego, artist:
"De ani şi ani, în astfel de momente de cumpănă, românii s-au mobilizat, au avut un singur ţel şi au învins în orice luptă, oricât ar fi fost miza de măreaţă. Am certitudinea că naţionala României va învinge Grecia, cu spirit de fairplay, cu mult tact, tehnică, puţin noroc şi multă determinare. Noi, românii, îi susţinem până