Procurorul Emil Moţa nu ar putea fi niciodată ziarist la Pandurul. Nu ar îndeplini câteva criterii esenţiale. În primul rând, este fixist. Are în cap o idee cum că iarba e albastră şi găseşte un şir de argumente cu care să demonstreze asta. În rechizitoriile sale, multe argumente sunt de genul: este de notorietate că, se ştie că. În al doilea rând, este uşor de manipulat, de Caragea, chiar şi de ziarişti, deşi mai normal ar fi să fie invers. În al treilea rând, îşi bazează scrierile pe păreri, nu pe fapte, declaraţii. Nu în ultimul rând, este de rea credinţă, nu-l interesează adevărul, ci doar senzaţionalul. Şi crede că aşa îşi poate construi o carieră de succes. Ei bine, cu astfel de „calităţi”, Emil Moţa în mod cert nu ar trebui să fie procuror, dar nu s-ar califica nici pentru meseria de jurnalist, unde mai sunt totuşi permise interpretările, scoaterile din context, exagerările. Moţa ar fi cel mult un pseudojurnalist, cum sunt mulţi alţi lucrători din presă.

Să analizăm câteva fraze din referatul acestuia cu propunerea de arestare preventivă a lui Condescu şi Temelescu. Nu ne băgăm la acuzaţiile propriu-zise de fals, delapidare, înşelăciune etc., pentru că oricum acestea se vor judeca pe fond, când cei doi vor fi trimişi în judecată. Referatul cu care a mers ieri la instanţă s-a referit la argumentele pentru care cercetarea nu poate continua decât cu cei doi în stare de arest, iar aici procurorul trebuie să demonstreze că inculpaţii încearcă să influenţeze ancheta, să corupă martori, să distrugă probe, să pună presiune mediatică etc.

Zice Moţa în referat că Marin Condescu l-a contactat telefonic pe directorul de la bancă, s-a dus la el acasă şi că există „presupunerea rezonabilă” că au discutat despre împrumuturile din ultimii ani, care fac obiectul cercetării penale. Presupunerea ar fi într-adevăr rezonabilă, doar că în referat se menţionează că Ma