Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LIVE BLOG: Atenţie, cade Mitică! La sediul Ligii a ajuns şi Iorgulescu: "Nu am emoţii, am mai pierdut nişte alegeri" Gheorghe Ştefan: "Câştigăm cu 12-6"

Publicat in Pro Sport, joi 14 noiembrie 2013 ·

Aseară, Gino Iorgulescu s-a întâlnit cu Victor Ponta şi Liviu Dragnea, dar şi cu reprezentanţii a 10 cluburi, într-o şedinţă care s-a ţinut la Hotel Residence. Ce spune unul dintre cei care au participat la întâlnire? Toate detaliile AICI!

11.45: Zoltan Iasko, reprezentantul Viitorului Constanţa, a fost adus cu maşina la sediul Ligii de Vicenţiu Iorgulescu, fratele lui Gino. De altfel, Gică Hagi a fost printre cei 10 conducători de cluburi care au participat la şedinţa de aseară cu Liviu Dragnea, Victor Ponta şi Gino Iorgulescu.

11.39: Ciprian Damian, reprezentantul lui FC Vaslui: "O să vedem cu cine votăm"

11.35: Gheorghe Ştefan, cel care l-a propus pe Gino Iorgulescu la şefia LPF, a ajuns la sediul Ligii. Acesta este plin de optimism şi anunţă un nou scor: "Dată trecută am votat cu Dragomir şi am câştigat, acum votez cu Iorgulescu şi o să câştige. Va fi 12-6 scorul, noi nu avem ce pierde, pentru că Gino nu e preşedinte. Eu vreau transparenţă, să ştim tot ce se întâmplă la Ligă. Noi trebuie să ştim câţi bani se încasează din drepturile TV, cum se împart ei, care este Statutul Ligii, cum se fac angajările, noi n-avem aceste informaţii. Din ce am înţeles de la voi, de la Ligă au dispărut nişte bani". Gheorghe Ştefan a venit însoţit de Dinu Gheorghe, oficialul Astrei

11.30: Contactat de ProSport, Bogdan Bălănescu, reprezentantul lui Dinamo, n-a vrut să dezvăluie poziţia faţă de aceste alegeri, însă a dat câteva informaţii din interioul sediului Ligii: "E vot secret. Atmosfera înăuntru este relaxată, nu e nimeni crispat"

11.27: Steaua este reprezentată la aceste alegeri de Valeriu Argăseală, care a sosit la sediul LPF. În acelaşi timp şi-a făcut apariţia şi Eugen Pîrvulescu, reprezentantul Pandurilor

11.25 Momentul mult aşteptat. La sediul LPF a sosit şi Gino Iorgulescu: "Nu am emoţii, am mai pierdut o dată nişte alegeri.

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum o ora
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Dosarul uciderii lui Gheorghe Ursu se rejudecă. Torționarii disidentului au fost inițial achitați

HotNews acum 45 minute
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în cursul zilei de astăzi, 12 decembrie 2024, apelul formulat de Parchetul General împotriva deciziei de achitare a foştilor ofiţeri de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, acuzați că l-au torturat

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea/ Una dintre victime are leziuni grave şi va fi transferată la un spital din Capitală

News.ro acum o ora
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Timişoara: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe o macara, în apropierea Spitalului Judeţean FOTO-VIDEO

News.ro acum 44 minute
Un bărbat de 47 de ani s-a urcat pe o macara aflată lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi ameninţă că se aruncă de la înălţime. La faţa locului, au sosit echipaje de la Poliţie şi Pompieri. ”Astăzi, în jurul orei 14:50, poliţiştii Secţiei 2 Urbană Ti

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită / Trei pacienți puși sub acuzare pentru dare de mită

HotNews acum 18 minute
Dosarul lui Nelu Tătaru a fost înaintat spre soluționare Înaltei Curți și Casație și Justiție pentru că acesta avea calitatea de deputat la data faptelor. Luni, magistrații vor decide dacă vor menține măsura controlului judiciar în cazul lui Nelu Tă

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 28 minute
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 13 minute
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timișoara cu o investiție de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

HotNews acum o ora
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanță. Cu o investiție impresionantă de peste 25

Cine este câștigătorul marelui premiu la Loto 6/49. Norocosul a mai obținut în trecut inclusiv o mașină

HotNews acum 5 ore
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost câștigat duminică, 8 decembrie, de către un bărbat de 46 de ani, din Iași, care este instalator, conform Loteriei Române. Biletul cu care Visarion-Virgil Cordunianu a reușit să câștige peste 325.000 de e

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/2°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°