Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ULTIMA MODĂ. Angajaţi fără salariu la Poliţia de frontieră Galaţi

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 14 noiembrie 2013 ·

Nouă angajaţi de la Poliţia de frontieră din Galaţi muncesc fără bani. Este vorba despre nouă câini antrenaţi în depistarea ţigărilor de contrabandă şi a drogurilor.

Sunt angajaţi model, nu cer salariu, în schimb se antrenează şase ore în fiecare zi, scrie cotidianul Viaţa liberă.

Este vorba despre nouă câini care sunt ajutoarele de nădejde ale poliţiştilor. Animalele sunt specializate în depistarea drogurilor şi a ţigărilor de contrabandă.

Unul dintre câini este Sara, care lucrează împreună cu agentul Mădălin LUngu. „Am avut odată un cetăţean care ascunsese ţigările în lădiţele cu struguri. Nu ne-am gândit nicio clipă că acolo ar putea fi ceva în afara strugurilor. Sara însă ne-a condus la acele lădiţe şi ne-a avertizat că ceva nu este în regulă. După control am găsit ţigările de contrabandă disimulate foarte bine sub struguri”, a povestit colegul Sarei.

Gorski este un alt câine lup, absolvent a două cursuri. „Este un câine universal. A fost antrenat iniţial pentru a fi câine de intervenţie, mai fost apoi la un curs pentru detectare urmă”, explică colegul lui Gorski, Marius Nicolae Vicol.

Gorski şi Sara, ca şi ceilalţi şapte câini ai Poliţiei de Frontieră Galaţi, fac echipă bună cu cei doi poliţişti de frontieră şi nu au avut până acum niciun eşec.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi oameni au murit după ce o mașină s-a lovit de un TIR pe Centura București, în zona localității Glina

Ziare.com acum o ora
Două persoane au murit în urma unui accident produs luni dimineaţă, 17 noiembrie, pe şoseaua de centură a Capitalei, în zona localităţii Glina, după ce un autoturism s-a ciocnit cu un autotren. ”Pe DNCB (Centura mun. Bucureşti), la kilometrul 24+300

Un tren de călători a deraiat între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului / Traficul feroviar în zonă este oprit

News.ro acum 28 minute
Un tren de călători a deraiat, luni, între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului, au anunţat reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, care au precizat că traficul feroviar este oprit în zonă, iar echipele de intervenţie din cadrul S

Începe perioada electorală pentru alegerile prezidențiale / În această săptămână se constituie Biroul Electoral Central / Candidaturile trebuie depuse până în 15 martie

G4Media acum o ora
Perioada electorală pentru alegerile prezidenţiale începe în această săptămână când va fi constituit Biroul Electoral Central, transmite Agerpres. Primul tur al alegerilor prezidenţiale este programat pe 4 mai, iar al doilea pe 18 mai. Biroul Electo

Premierul britanic se oferă să trimită trupe de menţinere a păcii în Ucraina. „Este o chestiune existenţială pentru întreaga Europă”

HotNews acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a declarat duminică că este gata să trimită trupe britanice în Ucraina ca parte a oricărei forţe de menţinere a păcii după război, încercând să arate Statelor Unite că naţiunile europene ar trebui să aibă un rol în di

Zelenski susține că Rusia va declara război NATO. „Nu aveți încredere în el. Nu aveți încredere în Putin”

Ziare.com acum 27 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat într-un interviu acordat duminică, 16 februarie, unei televiziuni americane că este convins că Rusia „va declara război NATO” dacă președintele Donald Trump își reduce sprijinul pentru Alianța Nord

Preotul acuzat că a fost plantat de Rusia în BOR, suspectat că și-a incendiat singur mașina: percheziții la locuința lui Ciprian Mega

Adevarul acum 50 minute
Preotul Ciprian Mega, acuzat că a fost plantat în Biserica Ortodoxă a României (BOR) de către Biserica Ortodoxă Rusă, este suspectat că și-a incendiat singur mașina.

CNAB - Trafic aerian normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei / Unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aeronavelor

News.ro acum o ora
Traficul aerian se desfăşoară normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei, anunţă luni Compania Naţională de Aeroporturi Bucureăti (CNAB), care precizează că unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aer

Instagram ar putea adăuga un buton de dislike

News.ro acum 3 ore
Instagram a început să testeze un buton „Dislike”, dar nu pentru postări, ci pentru comentarii. Unii dintre utilizatorii Instagram au observat în ultimele zile că în dreptul comentariilor apare un buton de dislike, alături de vechiul buton de like.

MApN: Atac cu drone în apropierea frontierei Ucrainei cu România

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Ministerului Apărării, forţele Federaţiei Ruse au executat, în noaptea de duminică spre luni, o nouă serie de atacuri cu vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea fro

Accident grav pe centura Capitalei. Două persoane au murit

News.ro acum 2 ore
Două persoane au murit în urma unui accident produs luni dimineaţă, pe şoseaua de centură a Capitalei, în zona localităţii Glina, după ce un autoturism s-a ciocnit cu un autotren. ”Pe DNCB (Centura mun. Bucureşti), la kilometrul 24+300 metri, în zon

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-8°/-1°
Iasi
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°