Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SANCŢIUNI FĂRĂ PRECEDENT ÎN FOTBALUL AUTOHTON

Publicat in Strada de Buzau, joi 14 noiembrie 2013 ·

Schimbarea la faţă survenită nu de mult în cadrul Comisiei de Disciplină din cadrul AJF Buzău s-a materializat prin sancţiuni extrem de dure acordate celor certaţi cu bunele maniere pe terenurile de fotbal din judeţ.

Exact cum a promis, preşedintele nou înscăunat, Costică Boeru, n-a avut milă de nimeni, marţi, la ultima şe­dinţă, când cei care „au călcat pe bec”, indiferent că s-au numit oficiali, jucători sau oameni de ordine, au fost aspru pedepsiţi. La loc de frunte îi avem pe delegatul echipei Diadema Ghe­răseni – Marius Paraschiv şi un jucător din Cislău – Florin Sitaru, ambii „taxaţi” de Comisie cu câte 12 etape de suspendare şi 200 lei amendă de fiecare! Ofici­alul din Gherăseni a adus injurii grosolane observa­to- rului, după care l-a scuipat pe arbitru, în timp ce aşa zisul fotbalist de pe Valea Buzăului l-a strâns pe arbitru pe gât, iar după elimi­na­re a continuat cu ame­nin­ţări. Cum injuriile groso­la­ne îndreptate către „fluie­- raşi” au fost la modă în week-end-ul trecut, răs­pun­sul celor abilitaţi a fost des­tul de drastic. Astfel, Florin Clinciu (jucător Victoria Grebănu) a primit 8 etape de suspendare şi 200 lei ame­ndă, Cristian Spânu (an­trenor secund Diadema Gherăseni) – o lună şi 150 lei amendă, Ionuţ Andrei (jucător AS Săgeata – juni­ori) – 6 etape de suspendare şi 80 lei amendă şi Adrian Airinei (jucător Viitorul Ver­neşti – juniori) – 6 etape de suspendare şi 80 lei amen­dă. Un alt junior, Ma­ri­an Mânzală, component al echipei Viitorul Verneşti, s-a ales cu 2 etape de suspendare şi 80 lei amendă pentru injuriile adresate unui coechipier, aici fiind de apreciat şi arbitrul care a aplicat întocmai regulamentul. Trecând în revistă şi avertismentul dat echipei Recolta Sălcioara, la care se adaugă contribuţia de 150 lei la AJF pentru slabe mă­suri organizatorice (un om de ordine a fost trimis în afara gardului împrejmuitor pentru prote

Articolul in Strada de Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate Evaluarea Națională 2024: 65 de elevi au obținut media 10. Când pot depune contestațiile cei nemulțumiți de note VIDEO

Ziare.com acum 55 minute
Ministra Educaţiei Ligia Deca a anunţat miercuri, 3 iulie, că la Evaluarea Naţională au fost obţinute 65 de medii de 10, iar 77,6% dintre elevi au avut note peste 5 la Limba Română, 68,7% obţinând note peste 5 la Matematică. 407 elevi au luat nota 1

Diplomat român declarat persona non grata în Rusia. Reacția MAE după ce Moscova a recunoscut că este vorba de răzbunare

Ziare.com acum o ora
Un diplomat român de la Ambasada României din Moscova a fost declarat persona non grata. Ministerul Afacerilor Externe a reacționat rapid miercuri, 3 iulie, dar autoritățile din Rusia anunță pe site-ul MAE rusesc că gestul vizează o răzbunare pentru

Atenție, șoferi! Ministrul Transporturilor anunță că Valea Oltului se închide timp de o lună

Press Alert acum 23 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că Valea Oltului se va închide timp de o lună. În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu – Pitești. Circulația va fi oprită doar pe parcursul zilei. Lucrările de pe un lot al Autostrăzii A1 Si

Surse Un medic de la Fundeni, suspectat că ar fi amenințat cu pistolul un alt șofer după o șicanare în București!

Ziua Constanta acum 18 minute
Secția 7 Poliție a fost sesizată de un bărbat, prin apel 112, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe Soseaua Fundeni din Capitală, în urma unui conflict în trafic, ar fi fost amenințat cu un pistol de conducătorul altui vehicul, iar autorul

Un român a fost arestat în Grecia: e acuzat că a provocat un incendiu

Wall-Street.ro acum 3 ore
Autoritățile elene au arestat un român de 38 de ani, acuzat că a provocat un incendiu în Rafina, estul regiunii Attica. Acesta neagă acuzațiile și precizează că dorea de fapt să stingă incendiul, conform publicației ekathimerini.com. Românul nu este

MAE Uragan de categoria 5 în Statele Unite Mexicane, Belize, Republica Guatemala, Republica Hondu

Ziua Constanta acum 2 ore
3 iulie 2024 Atenționare de călătorie Uragan de categoria 5 în Statele Unite Mexicane, Belize, Republica Guatemala, Republica Honduras Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să c

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Andrei Bendeac, membru în departamentul de scouting, este invitatul ediției

Gandul acum 26 minute
Miercuri, 3 iulie, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Invitatul ediției din această seară este Andrei Bendeac, membru în departam

„EXCLUSIV RAPID” cu Cristi Manea, Paul Iacob și Viorel Moldovan, miercuri, 3 iulie, de la ora 19.00

Gandul acum o ora
În această săptămână avem o ediție specială, realizată în cantonamentul Rapidului din Slovenia. Jurnalistul Ovidiu Ionescu s-a deplasat la Maribor și a stat de vorbă cu președintele clubului din Giulești, Viorel Moldovan, dar și cu fundașii Paul Iac

Cod galben de inundaţii pe râuri din 22 de judeţe

Mediafax acum 3 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Mureş (judeţele: Harghita, Bistriţa Năsăud şi Mureş), Târnava Mică (judeţele: Harghita, Mureş şi Alba), Târnava Mare (judeţele: Ha

TAROM semnează contractul de leasing pentru achiziția a două aeronave Boeing 737 MAX 8

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania TAROM anunță semnarea contractului de leasing pentru achiziția a două aeronave Boeing 737 MAX 8 cu CDB Aviation, subsidiara irlandeză a CDB Financial Leasing Co., Ltd. Cele două aeronave fac parte din procesul de modernizare a flotei TAROM

Vremea

București
acum

25°
mie.

19°/26°
joi

17°/27°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/33°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/19°
joi

14°/23°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/30°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/28°
joi

19°/27°
vin.

21°/29°
sâm.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

14°/16°
joi

14°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°