Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Retras în comuna Buciumeni (Dâmboviţa), Mister Radio revine la Radio... cu o nouă carte

Publicat in Jurnalul, joi 14 noiembrie 2013 ·

Paul Grigoriu şi G de la Gugiumeni

Vineri, 15 noiembrie, ora 13:00, în foaierul Sălii Radio are loc lansarea celui mai nou volum semnat de Paul Grigoriu şi intitulat “G de la Gugiumeni. Falsă monografie”, publicat de Radio România împreună cu un CD ce conţine – în selecţia şi lectura autorului ­ o versiune audio a cărţii. Cu un an în urmă, când a împlinit 67 de ani, Grigoriu declara Jurnalului Naţional: “Sunt la pensie, după cum bine ştiţi. Ca toată lumea, iau vremurile astea în piept, vremuri care sunt şi adverse, dar şi frumoase. Altfel, citesc, mă uit la televizor, ascult radio şi încerc să zgârii hârtia cu condeiul, atât cât se poate. Pregătesc o carte, o falsă monografie a unei localităţi, principiile de organizare a carţii sunt cele ale unei monografii. Este de fapt e o chestie iscată mai mult din fantezia mea, care sper să placă”.

 

Uliţa ­ Sensul vieţii

Din prefaţa scrisă de un alt nume de referinţă al Radioului naţional, prof. univ. Titus Vîjeu, aflăm: “... Cândva, în no man’s land-ul aeroportului din Frankfurt pe Main, la întoarcerea dintr-o călătorie în China, mi-a mărturisit că-şi face planuri de stabilire într-un sat de munte, unde-şi ridicase o casă. Şi pentru că uliţa pe care urma să locuiască nu avea nume, a aşezat în capătul ei o scândură pe care o «moştenise» din recuzita concertelor lui Ilie Stepan. O scândură pe care stătea scris numele unui album manifest al rockerului timişorean: «Sensul vieţii». Sper ca bucata aceea de lemn să fi rezistat anilor scurşi de atunci, chiar dacă «sensul vieţii» se schimbă mereu... Retragerea din capitala febrilă a acestui om-instituţie nu a însemnat din fericire şi retragerea din profesie. Noua experienţă rurală i-a oferit reporterului şi scriitorului Paul Grigoriu o savuroasă aventură intelectuală soldată cu scrierea unei «false monografii» intitulată G de la Gugiumeni, inspirată de realităţile

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit inconștient în sediul ambasadei

Ziua Constanta acum o ora
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit marți seară, inconștient în sediul ambasadei. La fața locului a fost solicitată intervenția de urgență a unei ambulanțe. Potrivit știripesurse.ro, din Ambasadă apelul la 112 a fost efect

Preţul gigacaloriei în Ploiești se dublează de la 1 ianuarie 2025 și creşte de la 187 de lei la 350 de lei fără TVA

Libertatea acum 50 minute
De la 1 ianuarie 2025, locuitorii din Ploiești conectați la sistemul centralizat de termoficare vor plăti aproape dublu pentru gigacalorie, comparativ cu tariful aplicat până la sfârșitul anului trecut.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

Rusia a lansat un atac cu drone asupra capitalei ucrainene Kiev în noaptea de anul nou

Mediafax acum 41 minute
Exploziile au fost auzite la scurt timp după ce forţele aeriene ucrainene au avertizat că dronele se apropie de oraş. Primarul Vitali Klitschko a declarat că apărarea aeriană a respins un atac inamic şi că două etaje ale unei clădiri rezidenţiale au

Un nou pas în ancheta privind tragedia aviatică din Coreea de Sud. Au fost extrase primele date din una dintre cutiile negre

Ziare.com acum 2 ore
Anchetatorii care lucrează la prăbuşirea avionului Jeju Air, care a provocat moartea a 179 de persoane în Coreea de Sud, au extras primele date din una dintre cutiile negre ale Boeingului 737-800, a anunţat miercuri, 1 ianuarie, un oficial guvername

Război în Ucraina, ziua 1043. Rusia oprește gazul către Europa, ultima conductă prin Ucraina s-a închis. Atac cu drone asupra Kievului, de Anul Nou

Press Alert acum 50 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a oprit complet livrările de gaz natural către Europa prin Ucraina. Decizia a închis o rută care a transportat gaz sovietic și rusesc spre piețele europene timp de aproape 60 de ani. Decizia vine după ce Ucraina a refu

Transportul gazelor rusești pe teritoriul Ucrainei a încetat

Wall-Street.ro acum o ora
Ucraina a oprit miercuri, la ora 05:00 GMT, transportul gazelor naturale ruseşti pe teritoriul său, potrivit informaţiilor furnizate de operatorul de gaze ucrainean, transmite EFE. 'La 1 ianuarie 2025, ora 07:00, a expirat Acordul de interacţiune di

Ford Motor recheamă peste 20.000 de SUV-uri hibride din cauza unor probleme la baterie

News.ro acum o ora
Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) din Statele Unite a anunţat marţi că Ford Motor Co va rechema 20.484 de SUV-uri hibride din cauza unor probleme legate de baterie, transmite Reuters. Rechemarea vizează anumit

De la 1 ianuarie 2025 Polonia preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene

Ziua Constanta acum o ora
Polonia preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2025 pentru o perioadă de şase luni (ianuarie-iunie 2025). Acest stat a mai deţinut preşedinţia Uniunii în 2011. Evenimentul de deschidere oficială a preşedinţiei polone

Au fost oprite livrările de gaze rusești către Europa, prin Ucraina. Republica Moldova, ajutată de România

Ziare.com acum o ora
Exporturile de gaze naturale ruseşti prin conductele din epoca sovietică care trec prin Ucraina către Europa au fost oprite miercuri, 1 ianuarie, în primele ore ale zilei, deoarece un acord de tranzit a expirat, iar Kievul nu l-a prelungit din cauza

Vremea

București
acum

mie.

2°/8°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/8°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/5°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°