Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Irlanda, prima ţară din zona euro care va ieşi din programul de asistenţă financiară

Publicat in Capital, joi 14 noiembrie 2013 ·

Irlanda va încheia programul de asistenţă financiară fără a solicita un credit preventiv, a anunţat joi premierul irlandez Enda Kenny, transmite Reuters.

Irlanda este prima ţară din zona euro care va ieşi din programul de asistenţă financiară solicitat în timpul crizei financiare globale. Dublinul ar urma să finalizeze în 15 decembrie programul început în urmă cu trei ani.

'Aceasta este decizia potrivită la momentul potrivit pentru Irlanda', a afirmat oficialul de la Dublin.

'Acesta este cel mai recent din seria de paşi prin care Irlanda a revenit la condiţii economice, bugetare şi de finanţare normale ... Încă avem un lung drum de parcurs dar cu siguranţă ne îndreptăm în direcţia potrivită', a afirmat Enda Kenny după o reuniune guvernamentală unde ministrul de Finanţe, Michael Noonan, le-a prezentat colegilor săi strategia de ieşire din programul de asistenţă financiară. Săptămâna trecută, Irlanda a primit ultima tranşă din împrumutul internaţional.

Salvată de UE, BCE şi FMI la sfârşitul lui 2010, Irlanda şi-a îndeplinit obiectivele stabilite în schimbul asistenţei internaţionale şi s-a apropiat de ieşirea din acest program, obţinând în luna mai cinci miliarde de euro printr-o emisiune de obligaţiuni pe zece ani. Irlanda a devenit astfel prima ţară din zona euro care revine complet pe pieţele de finanţare după ce a beneficiat de asistenţă internaţională.

Irlanda s-a angajat să reducă cheltuielile şi să majoreze taxele cel puţin până în 2015, după ce a încheiat, în noiembrie 2010, un acord pentru obţinerea unui ajutor internaţional în valoare de 85 de miliarde de euro din partea UE şi FMI, ca urmare a exploziei bulei imobiliare din 2008, ce i-a devastat sectorul bancar.

La acea dată, deficitul bugetar atinsese 32% din PIB. Irlanda a respectat disciplina bugetară impusă de FMI şi Uniunea

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum 25 minute
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 12 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°