Astăzi, pe impresionantul stadion din Pireu, se va disputa prima manşă din drumul spre Rio, un punct de haltă în Grecia. Analizele s-au mai limpezit şi au coagulat întreaga suflare românească spre marea noastră partidă. S-au emis ipoteze în legătură cu unii jucători accidentaţi în ultimele zile. S-au făcut previziuni cu privire la echipa de start. S-au exprimat opinii privind o formulă sau alta. S-a efectuat studiul palmaresului.

Ce mai, nu a scăpat nimic din tot ceea ce era important şi semnificativ în anticiparea disputei şi, de ce nu, a rezultatului la jumătatea drumului. Acum, din toate condeiele, respiră numai dorinţa unui rezultat bun, care să asigure continuarea cu succes a marşului către Rio. Personal, cred în inspiraţia antrenorului şi, mai ales, în dorinţa unanimă a celor care vor pătrunde pe dreptunghiul verde din Pireu de a ieşi din această încleştare storşi de efort şi zâmbitori după izbândă. Ne ducem în Pireu. Jucăm în oraşul de unde putem să luăm „floarea albă” pe care să o ataşăm la butonieră. Ceea ce scriu acum nu presupune că înţeleg dificultatea încleştării. Dimpotrivă, este o mostră de credinţă şi ataşament faţă de cei 11 „gladiatori” care vor lupta pe arena din Pireu. Sunt convins că, oricare ar fi aceştia, ei, cei triumfători la finalul timpului de joc, au dat totul şi au reuşit. Va fi muncă fără preget, va fi concentrare la maximum, va fi un gazon udat cu sudoare din Carpaţi, va fi devotament şi, în cele din urmă, ca un corolar al acestei manifestări de dăruire, va apărea rezultatul ce ne va duce la jocul retur cu şanse mărite. Nu mai trebuie prea multă analiză (vorbele putând fi de prisos şi adjectivate) deoarece ne-am adunat în albia noastră ce cred că ne va purta spre marea izbândă.

Acum, când se pot spune o sumedenie de lucruri, mă rezum la tradiţionalul spirit românesc şi exprim ceea ce se află pe buzele tutur