Un protest de amploare este anunţat pentru sâmbătă, în comuna Moşna, împotriva unei companii a lui Ovidiu Tender, acuzată de abuzuri în mai multe judeţe
Prospecţiuni SA, societate al cărui acţionar este controversatul om de afaceri Ovidiu Tender, este acuzată de sătenii din mai multe localităţi din Sibiu, Argeş şi Constanţa de încălcarea dreptului la proprietate, după ce angajaţii companiei au instalat pe terenurille acestora, fără a le cere acordul, echipamente speciale pentru identificarea resurselor de gaze din subsol.
Unul dintre protestele cele mai vehemente au loc în comuna sibiană Moşna, acolo unde ţăranii, conduşi de fermierul Willy Schuster, sunt nemulţumiţi că Prospecţiuni SA şi-a întins zeci de kilometri de cabluri pe pământurile lor, fără să-i întrebe înainte, fapt recunoscut, indirect, şi de viceprimarul din localitate. “Pur şi simplu nu ne-au întrebat. Mai mult, cînd am ridicat cablurile de pe proprietatea mea – nici nu ştiam ce sunt, era gunoi – m-au acuzat de furt şi mi-au făcut plângere penală. Eu le-am spus că le dau cablurile înapoi şi chiar azi urmează să le înapoiez o altă parte pe care am adunat-o. Dar ei au intrat pe terenul meu abuziv şi m-au mai şi ameninţat”, ne-a declarat Willy Schuster.
Compania lui Tender este acuzată că a încălcat mai multe acte normative, inclusiv Constituţia, care garantează dreptul la proprietate. "Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia", prevede articolul 27 din legea fundamentală. De asemenea, articolul 44 din Constituţie prevede că "proprietatea privată este garantată".
Sătenii mai susţin că, în plus, Prospecţiuni SA nu doar că nu i-a avertizat asupra a ceea ce vor să facă pe terenurile lor, ci mai mult a fost şi neglijentă în a manipula materiale explozive periculoase. Willy Schust