Proiectul „Reabilitare spaţii verzi, alei acces rutier şi pietonal, mobilier urban - zona străzilor Arcului, Mănăstirii, Constantin Brâncoveanu”, a fost finalizat, evenimentul fiind marcat, joi, printr-o conferinţă susţinută de primarul Slatinei, Minel Prina.
Este vorba de un proiect cu finanţare europeană a cărui valoare s-a ridicat, în urma licitaţiei, la 30,4 miliarde lei, cu tot cu TVA.
„Investiţiile realizate acolo au fost în infrastructură şi în suprastructură. Au fost amenajate părţile carosabile pe o suprafaţă de aproximativ 4.500 de metri pătraţi, au fost reabilitate spaţiile verzi pe o suprafaţă de peste 5.000 de metri pătraţi, au fost înlocuite reţelele de apă-peste 580 de metri liniari, au fost realizate şi branşamentele necesare”, a arătat primarul.
El ţinut să puncteze faptul că în arealul reabilitat nu se mai intervenise de foarte mulţi ani, situaţia fiind schimbată radical.
„Eu zic că este o lucrare care a adus un plus de confort în zona respectivă pentru că nu se mai investise de foarte mult timp. În momentul de faţă, cetăţenii care stau acolo beneficiază de spaţii verzi, de locuri de parcare, care sunt foarte bine delimitate, trasate şi, bineînţeles, putem vorbi şi de o alimentare cu apă în cele mai bune condiţii. Termenul de implementare a fost undeva la 17 luni. Constructorul şi-a respectat obligaţiile iar, în momentul de faţă, putem spune că lucrările sunt finalizate”, a conchis Minel Prina.