Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sentință finală în cazul catastrofei ecologice ”Prestige”

Publicat in rfi, joi 14 noiembrie 2013 ·

După zece ani de urmărire penală și un proces care a durat peste nouă luni, în cele din urmă cea mai mare infracțiune ecologică judecată vreodată în Spania, dezastrul provocat de naufragiul petrolierului Prestige, a ajuns la sentinţa finală.

Tribunalul din La Coruña a hotărât joi că naufragiul s-a produs datorită unui nefericit șir de circumstanțe nefavorabile și că singurul vinovat este căpitanul vasului, grecul Apostolos Mangouras, căruia i se impune o pedeapsă de doar nouă luni de închisoare pentru un delict de nesupunere în faţa autorităților spaniole, de fapt pentru că a întârziat trei ore în a accepta ordinul de remorcare a petrolierului care, aflat la câteva mile de coastele Galiției, prinsă în mijlocul unei furtuni, a suferit un accident în urma căruia începuse să deverseze petrol în mare.

Cu exact cu 11 ani în urmă, pe 13 noiembrie 2002, petrolierul Prestige, fabricat în Japonia în anii 70, înregistrat acum în Bahamas, dar care circula pentru un operator grec din Atena, cu aproape 80.000 de tone de petrol la bord, aflat în largul mării la 28 de mile de Finisterre, a suferit daune iremediabile în urma unei furtuni, ceea ce a provocat importante scurgeri de hidrocarburi în mare.

După numai o săptămâna, pe 19 noiembrie, după disperate încercări de a-l readuce pe linia de plutire și a-l îndepărta de litoral, s-a scufundat la 250 de km de coastele de nord ale Spaniei, rupându-se în două și deversând întreaga încărcătură de țiței în mare.

Deversările provocate de Prestige au generat o maree de petrol, care în cele din urmă s-a apropiat de coastă afectând nordul Portugaliei, toată coasta de nord a Spaniei și litoralul sud-vestic francez. Mareea neagră a acoperit 3.000 de km de coastă, făcând inutilizabile 1500 de locuri de plajă.

De asemenea a provocat pierderi de apropae 4,5 miliarde de euro numai pentru autoritățile regionale d

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 3 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 22 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 3 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 3 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Marcel Ciolacu, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social: Măsurile fiscal-bugetare ce vor fi aprobate prin OUG vor avea ca impact reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei, echivalentul a 1% din PIB

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul

Zelenski îl acuză pe premierul slovac că deschide un al doilea front energetic contra Kievului

G4Media acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a acuzat sâmbătă pe premierul slovac Robert Fico că deschide de ”al doilea front energetic” contra Ucrainei la ordinul Rusiei, în contextul escaladării diferendului între Kiev şi Bratislava privitor la tra

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Box: A decedat Paul Bamba, care avea 35 de ani. El a câştigat în urmă cu o săptămână centura WBA Gold Cruiserweight

News.ro acum 4 ore
Campionul mondial WBA Gold Cruiserweight, Paul Bamba, a încetat din viaţă sâmbătă, la doar o săptămână după ce şi-a câştigat centura mondială, relatează Le Figaro. Vestea a fost anunţată pe Instagram de Ne-Yo, agentul şi reprezentantul boxerului. Pa

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°