Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Abemus GINO!

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 14 noiembrie 2013 ·

Cine ar fi crezut în urmă cu trei săptămâni că televizoarele vor fi epurate de Mitică și că fotbalulul românesc se va restarta ? Acum , în minutul 91 și la "Procesul alegerilor", să remarcăm efieciența noului lider al Ligii, care a reușit o mobilizare de efect a șefilor de cluburi, guvern și partid, dar în același timp și schimbul de tricouri de după anunțarea verdictului, fapt care, măcar la final, onorează atitudinea lui Dragomir.

Au trecut 24 de ani, … Se credea buricul pământului, era mic de statură , dar mare la sfat. Părea născut să fie conducător, plecat de tânăr de acasă, dintr-un sat sărac din Oltenia , pe care-l bătuse la pas, desculț, cu ochii după o bucată de pâine. În ultima vreme, toți îi spuseseră să se retragă, să renunțe, să lase un altul mai tânăr. A ieșit la balcon să salute lumea și să le spună oamenilor, tovarășilor și pretinilor, “Măăăăiii, ….” , să le mai promită niște bani mărunți și oarecare privilegii, de parcă supliciile de până atunci puteau fi șterse cu buretele și uitate. A intrat brusc în sediu și apoi s-a văzut un elicopter decolând în văzduhul plumburiu, lăsând în urmă o mica epocă, răsucind implacabil o foaie mai groasă decât însăși coperta istoriei.

Azi, am avut un deja vu. Balconul, promisiunile, siguranța de sine, ascensiunea copilului plecat dintr-un sat din Oltenia, tot cu ochii după un colț de pâine, șefia lui de-a lungul timpului, sfaturile celorlalți să se retragă și să lase locul unuia mai tânăr, să elibereze televizorul și să nu mai pozeze zi de zi într-un lider “el maximo” care parcă a participat la facerea lumii și la nașterea fotbalului…. Dar el, mai rău decât Batman, nu și nu. Ne întrebam chiar ce ne-om face când n-o mai fi el la Ligă. Se dezumflă toate mingiile din țara asta și se strâmbă liniile de tușă? Se oprește campionatul în loc și fotbaliștii nu vor mai ști la care poartă să tragă? Sau

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 24 minute
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 7 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum o ora
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 7 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum o ora
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 5 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

O judecătoare de la Tribunalul Timiș a murit după ce a căzut de la etajul 7. Avea doar 41 de ani

Ziua Constanta acum o ora
O femeie de 41 de ani a murit luni, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Sorina Lupşa era judecătoare la Tribunalul Timiş, informează Digi24.ro ”La data de 07 iulie 2025, în jurul orei 09:10, poliţiştii au fost sesi

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°