Marţi după-amiază, fostul şef al Poliţiei Române în a doua jumătate a guvernării Năstase, chestorul Dumitru Sorescu, şi-a convocat foştii colegi şi prietenii la o întâlnire mai puţin protocolară, la un restaurant din Herăstrău. Motivul: s-a pensionat.
Puţin după ora 14.00, la mesele pregătite special pentru această ocazie festivă, s-au adunat mai multe “stele” decât pe cer. Zeci de generali, figuri importante atât în perioada ceauşistă, cât şi după ’89, au răspuns PREZENT invitaţiei.
Printre ei, şi faimosul general Iulian Vlad, unul dintre oamenii-cheie ai regimului Ceauşescu, al cărui nume stârnea fiori în Epoca de Aur şi care conducea Direcţia Securităţii Statului. Generalul are acum 82 de ani, este zgârcit cu apariţiile în public şi, exact ca înainte de ‘89, extrem de suspicios. Iulian Vlad a fost arestat în decembrie 1989 şi a executat patru ani de închisoare.
La aproape 24 de ani de la Revoluţie, generalul îşi vede liniştit de bătrâneţe. Nu este vorbăreţ, cum nu era nici pe vremuri, când numai la simpla lui apariţie oamenii îngheţau. La 82 de ani, este într-o formă fizică de invidiat, spre deosebire de alţi colegi de generaţie.
Multe nume cu greutate şi umeri “înstelaţi” s-au aşezat la mese, însă toate privirile au fost atrase de un “civil”: Bebe Ionescu, cuscrul preşedintelui Traian Băsescu.
Afaceristul şi-a făcut apariţia punctual la petrecerea chestorului Sorescu. Zâmbitor, el a fost primit cu braţele deschise de generali.
După ce a schimbat câteva amabilităţi cu mai mulţi domni, s-a retras la o plimbare prin parc cu fostul şef al Securităţii, generalul Vlad, cu care pare că are o prietenie foarte strânsă.
(Sursa: cancan.ro) Marţi după-amiază, fostul şef al Poliţiei Române în a doua jumătate a guvernării Năstase, chestorul Dumitru Sorescu, şi-a convocat foştii colegi şi prietenii la o întâl