La Gerda, în bucătărie, înţelegi de ce capătă anumite locuri de pe lumea asta un soi de lumină pe care nu ştii s-o explici. E suficient s-o vezi pe ea, pe Gerda, ridicîndu-şi privirea dintre cratiţe şi rostind primele cuvinte. Îndată se luminează totul cu un calm ireal şi cu o căldură venită dintr-un suflet care nu are ştiinţa simulării. Nu e căldura aia venită să te ia de braţ, din prima, şi să te-ncingă la horă, povestindu-ţi de toate, de parcă v-aţi şti de o viaţă. E, mai degrabă, promisiunea unei călduri umane foarte personale, care vine un pic mai încolo, dacă ştii să răspunzi cu acelaşi tip de normalitate. Dacă uiţi toate sclifoselile şi primeşti cum se cuvine zîmbetul cu care eşti întîmpinat încă de la intrarea în curtea casei. Nu merge să-i zici tanti Gerda – în cazul de faţă, sună complet idiot şi nu se potriveşte nicidecum cu personajul – deci nici tante Gerda; ar suna penibil de snob şi de forţat. După cum nici cu Frau Gerda nu faci prea mare brînză în acoperirea acestui personaj cu un nume mulţumitor, gata să sugereze măcar un pic din imaginea fiinţei pe care vrei s-o povesteşti. Pînă la urmă, Gerda, pur şi simplu, e numele care acoperă destul de mult din ce ai vrea să spui despre ea.

DE ACELASI AUTOR Teatrul independent şi dependenţele lui Peter Gabriel şi lumea lui secretă Beatificarea primarilor Idei şi substanţe interzise – sper să puteţi crede ceea ce vedeţi La Gerda, în bucătărie, pălinca unge nişte mecanisme care se pornesc îndată, oricît ar fi de amorţite. Sînt roţile alea invizibile din dosul porţilor dintre oameni, locurile pe unde ies afară poveştile. Cînd se mişcă scîrţîind zăvoarele astea grele, pătrunde spre lumile întredeschise o aromă de omletă pufoasă, cu slănină şi cu caş frecat cu sare. Pune la socoteală şi-o ceapă roşie, dulce la început, adormitoare ca seducţia pură, pe urmă iute de-ţi zboară capul, ca trezirile bruşte la