Daniel Funeriu ar putea intra în Partidul Mişcarea Populară. Consilierul prezidenţial a declarat în exclusivitate pentru LOOK TV că se gândeşte să se alăture formaţiunii conduse de Eugen Tomac. Pe de altă parte, fostul ministru al Învăţământului e convins că cel mai bun prezidenţiabil al dreptei ar fi nimeni altul decât Emil Boc.
"Mă gândesc la modul cel mai serios să activez şi în cadrul Partidului Mişcarea Populară, să-mi asum încetul cu încetul şi un rol politic", a delarat Daniel Funeriu, unul dintre iniţiatorii Fundaţiei Mişcarea Populară.
Funeriu are şi un favorit în cursa pentru Cotroceni din 2014. "După ce domnul Traian Băsescu îşi va încheia mandatul, cred că cel mai bun preşedinte va fi Emil Boc", a spus acesta.
Pe de altă parte, un alt consilier prezidențial are planuri mari cu Partidul Mișcarea Populară. Sebastian Lăzăroiu a declarat că formațiunea condusă de Eugen Tomac are trei obiective pe termen mediu şi lung, dintre care unul e "crearea unui vehicul politic puternic pentru a-l susţine pe Traian Băsescu pentru funcţia de prim-ministru".
"Dacă PSD şi PNL intră separat în alegerile prezidenţiale, iar dreapta va avea un candidat unic în turul doi, pe o înţelegere PNL-PMP, care să câştige, se schimbă majoritatea în Parlament şi noul preşedinte numeşte alt premier", spus Sebastian Lăzăroiu, citat de hotnews.ro.
.