Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studiu de fezabilitate pentru realizarea unui stadion cu 15.000 de locuri la Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 14 noiembrie 2013 ·

Municipiul reşedinţă de judeţ ar putea avea, în câţiva ani, un nou stadion, modern, capabil să găzduiască 15.000 de spectatori. Un prim pas în acest sens a fost făcut recent, prin alocarea sumei de 35.000 de lei pentru realizarea studiului de fezabilitate al unui nou stadion, pe terenurile deţinute de Primăria Suceava la ieşirea spre Moara.

„Deja se face o selecţie de oferte şi sper ca până la finele anului să avem realizat studiul de fezabilitate, care să ne pună la dispoziţie indicatorii tehnici şi valoarea estimativă a lucrărilor pentru un stadion cu o capacitate de 15.000 de locuri”, a anunţat ieri şeful municipalităţii sucevene, Ion Lungu.

Pentru realizarea acestei investiţii se mizează pe obţinerea de fonduri europene, în sesiunea de proiecte 2014 – 2020.

„Tragem speranţa că pe exerciţiul financiar 2014 – 2020 va fi posibilă obţinerea de finanţare şi pentru complexe sportive. Polonia a negociat şi a obţinut să fie finanţată realizarea de stadioane. Şi la noi sunt multe solicitări în acest sens de la administraţiile locale”, a spus Lungu.

Realizarea stadionului face parte dintr-un proiect mai amplu, de realizare a unui complex sportiv modern, cu sală polivalentă şi bazin de înot.

„Problema cea mai stringentă o reprezintă stadionul. Actualul stadion, Areni, este într-o stare avansată de degradare, jumătate este închis, iar cu sumele care ar fi necesare pentru repararea şi consolidarea sa aproape că ajungem să facem un stadion nou”, a adăugat edilul sucevean.

Municipiul reşedinţă de judeţ ar putea avea, în câţiva ani, un nou stadion, modern, capabil să găzduiască 15.000 de spectatori. Un prim pas în acest sens a fost făcut recent, prin alocarea sumei de 35.000 de lei pentru realizarea studiului de fezabilitate al unui nou stadion, pe terenurile deţinute de Primăria Suceava la ieşirea spre Moara.

„Deja se face o selecţie de

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 28 minute
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Incendiu la o cabană situată în zona Plaiul Foii, din oraşul Zărneşti

G4Media acum 13 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare ISU Braşov anunţă un incendiu la o cabană situată în zona Plaiul Foii, din oraşul Zărneşti, care se manifestă cu ardere generalizată la întreaga construcţie, pe o suprafaţă de aproximativ 150 mp, tra

FOTO Mesajul afișat de peluza FCSB-ului la meciul cu CFR Cluj din Supercupa României

Gazeta Sporturilor acum 31 minute
. Cele două formații și-au dat întâlnire în Supercupa României pe Stadionul Steaua în contextul în care Arena Națională nu este disponibilă. Peste 20.000 de spectatori au asistat la meci, iar peluza roș-albaștrilor a fost plină. FCSB Steaua Suntem î

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 30 minute
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Trump anunță că va începe în zilele următoare discuţiile cu China privind un acord pentru TikTok

HotNews acum 37 minute
Preşedintele american Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor începe discuţiile cu China luni sau marţi, pentru a ajunge la un acord privind aplicaţia TikTok, deţinută de compania chineză ByteDance, transmite News.ro citând Reuters. „Cred că vom

O femeie din Iaşi a ajuns în stare critică la spital după ce a mâncat prea multe cireşe. Avertismentul medicilor

Adevarul acum o ora
O femeie din Iași a ajuns în stare critică la spital după ce a consumat o cantitate mare de cireșe. Medicii avertizează că pacienții dializați riscă complicații grave în sezonul fructelor, dacă nu respectă restricțiile alimentare.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 7 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Ministrul Sănătăţii, asigurări de la Spitalul Clinic de RECUPERARE Medicală Băile Felix. Alexandru Rogobete: „Lucrările vor demara în această toamnă”

Gandul acum 57 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a dat asigurări, sâmbătă în contextul unei vizite la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, județul Bihor, că, din toamnă, vor demara lucrările de reabilitare şi extindere, pentru care unitatea b

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon: S-a calificat în optimile probei de dublu

Mediafax acum o ora
Aflată în ultimul an al carierei, Soranei Cîrstea nu mai pune accent pe câștiguri, în condițiile în care, de-a lungul timpului, a încasat peste 10 milioane de dolari, notează prosport.ro. La ediția din acest de la Wimbledon, ea a fost eliminată în p

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°