Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotografii cu Castelul Peleş şi Conacul Bellu, într-o expoziţie vernisată la Veneţia

Publicat in Mediafax, joi 14 noiembrie 2013 ·

Expoziţia documentară dedicată "Patrimoniului arhitectural al judeţului Prahova", care cuprinde imagini reprezentative ale unor monumente precum Castelul Peleş din Sinaia şi Conacul Bellu din Urlaţi, va fi vernisată pe 5 decembrie, la Institutul Cultural Român (ICR) din Veneţia.

Potrivit site-ului ICR, evenimentul marchează sărbătorirea Zilei Naţionale a României şi este organizat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Prahova, alături de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

Expoziţia face parte dintr-un proiect amplu, care are drept scop popularizarea şi introducerea în circuitul turistic a valorilor arhitecturii din zona Văii Prahovei.

Zona dispune de un patrimoniu arhitectural şi istoric foarte bogat şi divers funcţional şi stilistic. În expoziţie sunt incluse mai multe categorii arhitecturale:religioasă (biserici şi mănăstiri), conace şi reşedinţe boiereşti, arhitectura sătească civilă, arhitectura orăşenească civilă.

Astfel, vor fi prezentate monumente de mare însemnătate ale zonei, prin imagini reprezentative, scurte descrieri şi date istorice, cum ar fi casa Hagi Prodan şi casa Ghiţă Ionescu din Ploieşti, biserica Sf. Nicolae Tabaci şi complexul memorial Nicolae Iorga din Vălenii de Munte, castelul Peleş din Sinaia, mănăstirea Sinaia, castelul Zamora din Buşteni, conacul Bellu din Urlaţi, fosta mănăstire Brebu, cu reşedinţa domnească a lui Matei Basarab, mănăstirile fortificate de la Apostolache şi Vărbila, casa Cămărăşiei şi biserica Sf. Trei Ierarhi din Slănic Prahova şi biserica Sf. Trei Ierarhi din Filipeştii de Pădure (pictată de Pârvu Mutu Zugravu).

Expoziţia beneficiază de sprijinul financiar al Institutului Cultural Român şi al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Prahova (Ministerul Culturii), şi este realizată cu patronajul Ordinului Arhitecţilor din România - Filiala Prahova, al regiunii Ve

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 4 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 3 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 13 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°