Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Popularitatea preşedintelui francez a scăzut la 15%, după numai un an şi jumătate de la câştigarea alegerilor

Publicat in Adevarul, joi 14 noiembrie 2013 ·

Popularitatea preşedintelui francez, socialistul Francois Hollande, a scăzut cu şase puncte procentuale, ajungând la 15% opinii favorabile, similară cu cea a premierului Jean-Marc Ayrault, indică un sondaj realizat de YouGov pentru „Huffington Post“ şi i-TELE.

La întrebarea „Care este opinia dumneavoastră în legătură cu activitatea lui Francois Hollande ca preşedinte?“, 3% dintre cei chestionaţi au răspuns „foarte favorabilă“ (un procent egal cu cel din octombrie) şi 12% — „favorabilă“ (mai puţin cu şase puncte procentuale). În schimb, 27% spun că au o părere „mai degrabă nefavorabilă“ despre activitatea preşedintelui ţării (acelaşi procent ca în octombrie) şi 49% — „foarte nefavorabilă“ (mai mult cu şapte puncte procentuale), respectiv 76% opinii nefavorabile. Un procent de 9% nu s-au pronunţat.

În cazul premierului Jean-Marc Ayrault, procentul opiniilor favorabile este de 15%, cel al opiniilor nefavorabile — 74%, iar 11% nu s-au pronunţat.

Popularitatea guvernului a scăzut şi ea, ajungând la 14%. 78% au o opinie nefavorabilă, iar 8% nu s-au pronunţat. Potrivit sondajului, şomajul se află pe primul loc în topul preocupărilor celor chestionaţi (36%), cu mult înaintea impozitelor (13%), protecţiei sociale (11%) şi imigraţiei (9%). Sondajul a fost realizat în perioada 8-12 noiembrie pe internet, pe un eşantion reprezentativ de 950 de persoane.

Prefecţii trag semnalul de alarmă

Un raport confidenţial obţinut de cotidianul francez,„ Le Figaro“ pe care l-au elaborat prefecţii pentru autorităţile de la Paris, arată că societatea franceză este crispată, înfuriată şi în prag de exasperare.

Acest document a fost transmis pe 25 octombrie autorităţilor centrale de la Paris şi este o descriere a climatului social şi economic din regiunile ţării. Raportul este realizat în fiecare lună la comanda secretariatulu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Germania au semnat un plan de acțiune comun pentru intensificarea relațiilor. Colaborarea în industria de apărare, printre priorități, anunță Nicușor Dan

HotNews acum 11 minute
Președintele Nicușor Dan a afirmat, în conferința de presă susținută la Berlin alături de cancelarul Friedrich Merz, că România și Germania intenționează să-și intensifice relațiile economice, inclusiv în domeniul industriei de armament, un acord fi

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum o ora
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum 17 minute
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 4 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

Ministrul Transporturilor: Un constructor român a câştigat, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig / Are o valoare de aproape 6 miliarde lei

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă că un constructor român a câştigat, vineri, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig, care tranzitează judeţul Neamţ, face parte d

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 9 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 3 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°