Goana după pământ…
Terenul agricol este ultimul lucru care a rămas de devalizat în masă, în ţara asta, după ce rând-pe-rând s-au dus casele, pădurile, fabricile, infrastructura şi instituţiile. De devalizat încă odată, de fapt, după ce s-a întâmplat de atâtea ori în istorie – cel mai recent sub regimul comunist.
Spus foarte simplu – interesul marelui capital este comasarea terenurilor, lucrul lor cât mai “eficient” şi încasarea subvenţiei la hectar. În schimb, interesul public într-o ţară cu 50% populaţie rurală este nu productivitatea la hectar ci producţia totală cât mai mare, care să asigure ocuparea forţei de muncă. Speranţa marelui capital că forţa de muncă pe care o disponibilizează îşi va găsi de lucru în industrie s-a dovedit mereu prea ambiţioasă. În 1907, s-a transformat într-o răscoală. În anii comunismului, au fost înghesuiţi în fabrici şi mine doar pentru ca mai târziu să afle că nu era nevoie de ei. Mai recent, au plecat cu milioanele din ţară pentru a munci tot în agricultură, dar pentru alţii.
Şi totuşi, goana după pământ continuă. Iată câteva fapte care arată un peisaj sumbru:
Presupusul pericol al cumpărătorilor străini este transformat în pretext pentru măsuri care vor duce la cumpărarea pe nimic a terenurilor existente de la micii proprietari. În realitate, posibilitatea ca străinii să vină să cumpere suprafeţe mari după 2014 este mult exagerată. Ei puteau să o facă şi până acum, singurul pas în plus fiind să-şi înfiinţeze o firmă în România. Adevăratul pericol pentru căpuşe este creşterea preţurilor la teren, pe care chiar şi iluzia cumpărătorilor străini o grăbeşte. Pentru proprietarii mici şi pentru economie în general, scumpirea terenurilor e foarte bună. Astfel este pusă în valoare munca şi producţia, în timp ce extragerea de rente devine dificilă.
Un înalt responsabil din BNR dă declaraţii sociopate cum că teren
