Nicolas Maure va fi noul director general al Dacia şi Renault România, înlocuindu-l pe Jérôme Olive, care va deveni director industrial al Renault pentru regiunea Europa. Maure va prelua şi postul de director Industrial al Renault pentru regiunea Euromed-Africa.
Născut pe 22 aprilie 1960, Nicolas Maure este inginer, absolvent al Ecole Centrale de Paris (ECP) şi titular al unui MBA la Institut Européen d’Administration des Affaires (INSEAD).
Între 1985-1987, Nicolas Maure a fost consultant la Boston Consulting Group (BCG). Cariera sa continuă în domeniul auto, în cadrul Valeo (1988-1993) şi Faurecia (1993-2000). Îşi începe activitatea la Renault în 2000 ca Director Cumpărări piese şi accesorii, devenind apoi director Plan Calitate şi Director General al Société de Transmissions Automatiques. Între septembrie 2006 şi august 2008, Nicolas Maure este Directorul Uzinei Mecanica Dacia. După perioada petrecută în România, devine Vicepreşedinte pentru Mecanică al Renault-Nissan Purchasing Organization şi Director Performanţă Fabricaţie Renault.
Născut pe 8 decembrie 1957, Jérôme Olive a obţinut diploma de inginer a Institutului Catolic de Arte şi Meserii (ICAM).
Cariera sa la Renault a început în 1982, la uzina de la Sandouville. În cadrul proiectelor R25 şi R21, Jérôme Olive a ocupat diferite posturi în domeniul fiabilizării proceselor de fabricaţie şi de mentenanţă. În 1985 a preluat funcţia de responsabil investiţii şi mentenanţă la SBFM (Société Bretonne de Fonderie et Mécanique), apoi pe cea de Director de producţie. În 1996, în calitate de şef al Departamentului de Caroserie, se ocupă de lansarea în fabricaţie a modelului Scénic 1 la uzina Renault din Douai. În 1999, devine Director Adjunct responsabil cu fabricaţia, preluând conducerea uzinei Douai la începutul anului 2004.În ianuarie 2010 este numit Director General Dacia şi Renaul