Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biserica Ortodoxă pierde procesul de la Cluj privind 166.000 hectare de pădure

Publicat in CityNews Alba, joi 14 noiembrie 2013 ·

Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei a pierdut procesul pentru 166.000 ha de pădure din Suceava, după ce Curtea de Apel Cluj a dat câştig de cauză Regiei Naţionale a Pădurilor.

Magistraţii Curţii de Apel Cluj au respins cererea Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei de retrocedare a 166.000 de hectare de pădure, a precizat purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Cluj, Adrian Dănilă, citat de mediafax.ro.

"Instanţa respinge ca nefondat apelul Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina (FBOB) formulat împotriva sentinţei din 13 martie 2007 a Tribunalului Suceava", se arată în sentinţa Curţii de Apel.

Instanţa a obligat, de asemenea, Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina să plătească Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava (RNAPR) suma de 300.000 lei drept cheltuieli parţiale de judecată în apel.

Sentinţa Curţii de Apel Cluj este definitivă, dar cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit mediafax.ro.

La mijlocul lunii martie 2007, Tribunalul Suceava a admis o cerere a Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina (FBOB) privind retrocedarea unei suprafeţe de pădure şi obliga RNP, Direcţia Silvică Suceava şi statul român, prin Ministerul de Finanţe, să pună la dispoziţia FBOB o suprafaţă de 166.613 de hectare. Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis strămutarea cauzei la Curtea de Apel Timişoara.

În acest proces, Curtea de Apel Timişoara a stabilit, în decembrie 2009, menţinerea deciziei Tribunalului Suceava din martie 2007 prin care Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina i s-a recunoscut dreptul de proprietate pe o suprafaţă de 166.613 hectare de pădure.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de Regia Naţională a Pădurilor, a casat decizia Curţii de Apel Timişoara şi a retrimis cazul spre rejudecare la Cluj-Napoca.

Comisia judeţeană de fond funcia

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-out: Gloria Buzău – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 58 minute
Echipa FC Botoşani a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Gloria Buzău, în etapa a şasea din play-out-ul Superligii. Gazdele au avut două ocazii importante, prin Călin şi Jipa, în minutele 20 şi 21, însă scorul a fost deschis de oaspeţi

AUR propune modificarea legii Curţii Constituţionale ”pentru a preveni abuzurile electorale” şi a alinia legislaţia românească la standardele europene

News.ro acum 4 ore
Partidul AUR anunţă că a depus o iniţiativă legislativă pentru modificarea legii Curţii Constituţionale pentru a preveni ”abuzurile electorale”, afirmând că aceasta prevede interzicerea expresă a posibilităţii ca procesul electoral să fie anulat din

Rusia trimite de urgență mai multe avioane în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului din portul Bandar Abbas

HotNews acum 2 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat trimiterea mai multor avioane de urgență în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului izbucnit în portul Bandar Abbas, a relatat duminică agenția rusă de presă de stat TASS, citată de Reuters. „La instruc

Vaticanul a anunțat câte sute de mii de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc

Libertatea acum 3 ore
Sâmbătă, 26 aprilie, a avut loc înmormântarea Papei Francisc în Piața Sfântul Petru din Vatican, urmată de procesiunea către bazilica Santa Maria Maggiore, unde Papa a fost înmormântat. Ceremonia a început la ora 10.00 și a fost oficiată de cardinal

Alertă în Canada! Cel puțin 9 persoane au murit după ce o mașină a intrat în mulțime la un festival

Ziua Constanta acum o ora
Nouă persoane au fost ucise după ce un șofer a intrat în plin în mulțimea care participa la un festival stradal filipinez la Vancouver, a anunțat poliția, relatează AFP și Reuters, conform Agerpres.ro 'Până în acest moment putem confirma că nouă per

Incendiu la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 27 aprilie 2025 la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți, județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit, izolația cablurilor electrice, aflate în tavanul fals a

Tratament injectabil inovator pentru regenerarea inimii după infarct

News.ro acum 3 ore
O descoperire promiţătoare în domeniul bioingineriei cardiovasculare ar putea îmbunătăţi modul în care sunt trataţi pacienţii după un infarct miocardic. Cercetătorii au dezvoltat un polimer injectabil care, administrat intravenos, stimulează procese

Turiştii se întorc de la munte: trafic intens pe arterele ce duc spre Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Traficul rutier este intens duminică după-amiaza pe DN 1 - Valea Prahovei, DN 7 - Valea Oltului, Autostrada A 1 dinpre Vama Nădlac spre Deva: turiştii se întorc de la munte spre localităţi din Sudul ţării sau spre Capitală. Potrivit Centrului Infotr

Opoziţia sud-coreeană îl desemnează pe Lee Jae-myung candidat în alegerile prezidenţiale de la 3 iunie

News.ro acum 2 ore
Partidul Democrat (PD, centru-stânga), principala formaţiune aflată în opoziţie în Coreea de Sud, l-a numit pe Lee Jae-myung candidat în alegerile prezidenţiale de la 3 iunie, un scrutin convocat în în urma destituirii preşedintelui Yoon Suk Yeol du

Trump consideră că navele americane ar trebui să poată folosi gratuit canalele Panama şi Suez

News.ro acum 8 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, sâmbătă, că navelor militare şi comerciale americane ar trebui să li se permită să utilizeze gratuit Canalul Panama şi Canalul Suez. „I-am cerut secretarului de stat Marco Rubio să abordeze imediat acea

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

13°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

8°/15°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

7°/18°
lun.

11°/19°
mar.

9°/20°
mie.

10°/22°