Liechtenstein, ale cărui bănci au fost acuzate de Statele Unite și alte țări că facilitează evaziunea fiscală, a anunțat joi că va pune capăt practicii de a ajuta străinii să ascundă bani de autoritățile fiscale din propriile țări, relatează Reuters.
Bancherii din principat speră că decizia, o reacție la presiunile internaționale pentru o mai mare transparență bancară, va tempera atenția negativă primită după investigațiile recente ale europenilor și americanilor asupra activităților băncilor din Liechtenstein, atenție care a determinat unii străini bogați să-și retragă fondurile din această țară.
Guvernul micului principat cu 36.000 de locuitori a afirmat într-un comunicat că se va alătura Convenției Multilaterale privind asistența administrativă reciprocă în domeniul fiscal, un forum internațional care permite autorităților fiscale să ceară omologilor acestora din alte țări informații referitoare la contribuabili.
Liechtenstein a indicat, de asemenea, că se va alătura unui sistem de schimb automat de informații care este dezvoltat în prezent de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), program ce urmează să intre în vigoare la sfârșitul lui 2015 sau începutul lui 2016.
În cadrul acestui sistem, dacă o persoană deschide un cont bancar într-o țară străină, acea țară va informa automat autoritatea fiscală din țara de origine a persoanei respective.
Consultanții fiscali susțin că schimbul automat de informații va îngreuna sau chiar va face imposibile cele mai comune forme de evaziune fiscală în țările unde va fi implementat.