Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Irlanda va ieşi din programul de bailout în decembrie şi nu vrea o linie de finanţare preventivă

Publicat in Gandul, joi 14 noiembrie 2013 ·

Irlanda va ieşi în decembrie din programul de bailout fără o linie de finanţare preventivă din partea instituţiilor internaţionale, întrucât a constituit rezerve de circa 20 de miliarde euro, iar din 2014 se va putea finanţa normal de pe pieţele financiare, a declarat premierul Enda Kenny.

În noiembrie 2010, Irlanda a solicitat un ajutor de urgenţă în valoare de 67,5 miliarde de euro din partea creditorilor internaţionali, program care se va încheia pe 15 decembrie. Irlanda devine astfel prima ţară din zona euro care încheie acest tip de program, de la declanşarea crizei în 2009, transmite Bloomberg.

"Facem ultimii paşi pentru readucerea Irlandei la condiţii normale, economice, bugetare şi de finanţare. Ca majoritatea ţărilor din zona euro vom putea să ne finanţăm normal de pe pieţe", a afirmat joi Kenny în Parlament.

În pragul finalizării programului de ajutor, ministrul de Finanţe Michael Noonan susţine că Irlanda nu are nevoie de o linie de credit preventivă, după ce a acumulat rezerve de circa 20 de miliarde de euro. O linie de credit ar fi însoţită de costuri şi de condiţii. În lipsa unei astfel de finanţări, Irlanda nu va putea însă să participe la un program al Băncii Centrale Europene (BCE) de achiziţii de obligaţiuni.

"Este bine din punctul de vedere al încrederii. Totuşi ne-ar fi plăcut ca supravegherea externă să continue, ceea ce s-ar fi întâmplat în cazul unei finanţări preventive. Condiţiile ar fi putut însă să fie prea apăsătoare", a declarat Juliet Tennent, analist la Goodbody Stockbrokers.

Pentru pregătirea ieşirii din bailout, guvernul de la Dublin a făcut rezerve de capital. În luna martie, statul a vândut obligaţiuni pe termen de 10 ani în valoare de 5 miliarde de euro, prima astfel de emisiune de la obţinerea programului de salvare.

Guvernul are fonduri suficiente până la începutul lui 2015, dar agenţia p

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 46 minute
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 2 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 3 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 3 ore
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 8 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

MAE recomandă evitarea oricărei călătorii în Liban, în contextul tensiunilor actuale

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul recomandă ferm cetăţenilor români care se află deja în Liban să părăsească teritoriul acestui stat prin cursele aeriene încă disponibile. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale si

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 6 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

20°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°