* ADEVARUL
* ANRE trimite 15.000 de firme să-şi caute furnizor de energie într-o lună şi jumătate
Peste 15.000 de firme vor trebui să îşi găsească furnizor de energie electrică până la sfârşitul anului, după ce Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a avizat eliminarea tarifelor reglementate începând cu data de 1 ianuarie 2014. Măsura în sine a fost agreată cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi se ştia de acest calendar de foarte mult timp, însă problema ţine de anumite prevederi din legislaţie. Astfel, potrivit articolului 55 din Legea Energiei (Nr. 123/2012), beneficiază de serviciul universal, pe lângă consumatorii casnici, companiile "cu un număr mediu scriptic de salariaţi mai mic de 50 şi o cifră de afaceri anuală sau o valoare totală a activelor din bilanţul contabil, conform raportărilor fiscale anuale, care nu depăşeşte 10 milioane euro". Acel "şi" înseamnă că cele două condiţii sunt cumulative, ceea ce face ca, practic, orice firmă cu peste 50 de salariaţi "trebuie să încheie contracte de furnizare energie electrică pe piaţa concurenţială, la preţuri negociate, până la sfârşitul anului curent", potrivit unui comunicat al ANRE.
* Băsescu: Nu a existat nicio legătură între tranzacţia făcută de Ioana şi procurorul Papici
Preşedintele Traian Băsescu a susţinut o declaraţie de presă referitoare la acuzaţiile care i se aduc fiicei sale, Ioana Băsescu, privind achiziţionarea unui teren agricol în judeţul Călăraşi. "Nu l-am cunoscut niciodată pe Papici. Singura dată când m-am întâlnit cu el a fost azi, când l-am sunat şi i-am cerut scuze că din jocurile politice ale unui plagiator mincinos e implicat într-un scandal. I-am cerut scuze că involuntar a fost amestecat într-un astfel de scandal. Am aflat şi care e geneza falsului, care a plecat de la Antena 3, care arată strânsa legătură dintre turnătorul Voiculescu