Deşi în această vară am pierdut câteva sportive valoroase, acestea preferând să meargă la cluburi cu tradiţie unde sunt bine remunerate, tenisul de masă slătinean pare a avea viitor, pentru că din urmă vine o generaţie talentată.
După încheierea ultimei competiţii oficiale din acest an destinată copiilor cu vârsta de până la 10 ani, Campionatul Naţional pe Echipe şi Individual, ce a avut loc la Buzău, la sfârşitul lunii octombrie, Federaţia Română de Tenis de Masă a întocmit clasamentele interne pentru această categorie de vârstă.
Sportiva legitimată la Liceul cu Program Sportiv Slatina, Diana Radu, pregătită de profesorul Costinel Sâia, care a cucerit medalia de aur la simplu feminin, devenind campioana României la Campionatul Naţional pe Echipe şi Individual, a urcat de pe poziţia a şasea pe locul al doilea în clasament, devansând sportive de la cluburi cu tradiţie din ţară.
Profesorul care o pregăteşte pe sportiva de la LPS Slatina, Costinel Sâia, s-a arătat încântat că Diana Radu a încheiat anul pe locul al doilea în clasamentul intern.
„Federaţia Română de Tenis de Masă a refăcut clasamentul intern, iar sportiva Diana Radu a urcat de pe locul al şaselea pe poziţia a doua. Ne bucurăm tare mult. Ştim ca Diana Radu este o sportivă valoroasă, care promite, munceşte foarte mult şi se pregăteşte”, a spus profesorul de la LPS Slatina, Costinel Sâia.
Clasament feminin, copii 8-10 ani
1. Iulia Săpungiu 635,00
2. Diana Radu 622,00
3. Claudia Caragea 587,00
4. Adina Bălan 567,50
5. Raluca Guceanu 516,00
6. Irina Rus 457,50
7. Camelia Mitrofan 355,00
8. Andreea Badache 308.50
9. Ioana Sîngeorzan 220,00
10. Delia Mocanu 166,00